Adda a apelat la terapia hiperbară, fiind diagnosticată cu Borelioza și Bartonella, cunoscute ca boala Lyme și boala ghearelor de pisică. Nu îi este deloc ușor, ba chiar a fost și pe punctul de a-și pierde viața din cauza problemelor cu care s-a confruntat din cauza bolii, iar acum scrie o carte prin intermediul căreia speră să îi ajute pe cei care trec prin aceeași situație.

Adda face terapie hiperbară

Probleme de sănătate se țin scai de Adda, care pe lângă faptul că a fost diagnosticată cu boala Lyme anul trecut, vedeta mai este nevoită să urmeze și o terapie hiberbară într-un spital din Constanța, unde a ajuns de curând. Cântăreața nu mai are de multă vreme secrete față de cei care o urmăresc, iar odată cu vizita sa la spital, a făcut și o postare pe contul ei de Instagram, unde le-a făcut o serie de dezvăluiri internauților, dând de înțeles faptul că nu avut stare nici măcar să se machieze.

De asemenea, partenera de viață a lui Cătălin Rizea a menționat că a avut o cădere în ultima săptămână, ceea ce a determinat-o să meargă din nou în Constanța, pentru a face terapia hiperbară, iar acum starea sa este din ce în ce mai bună. Crede cu tărie că, în urma acestor ședințe de terapie, se va simți un om nou. Speră se repună repede pe picioare, pentru că are multe de lucruri de făcut, inclusiv de filmat, de lansat piese noi, dar și de lansat cartea despre care deja le-a dat multe detalii fanilor.

“Fashion și beauty n-are mama, că ți-ar da. Nici nu știu când m-am machiat ultima dată. Am avut săptămâna trecută o mică cădere, vedeți dacă intrați pe story, unul din simptome. Așa că, de câteva zile sunt din nou în Constanța, la terapia hiperbară. Sunt oricum mult mai ok față de săptămâna trecută. Și mai ales după aceste ședințe, mă voi simți om din nou. Am de filmat, de lansat piese și o carte.”, a scris Adda, pe Instagram.

La clinica din Constanța a întâlnit, de asemenea, pacientă pe care o cunoștea dintr-un alt spital și despre care a at mai multe detalii, în dreptul imaginii pe care a postat-o pe Instagram. Adda a spus că persoana respectivă căuta de șase ani diagnosticul corect, pe care l-a găsit doar cu ajutorul artistei care a sfătuit-o să apeleze la ajutorul doctorului Ion. Cele două s-au strâns în brațe și au avut parte de un moment emoționant care i-a făcut și pe fanii artistei să lăcrimeze.

Citeste si:
Ce reguli are Adda în propria casă, după ce s-a îmbolnăvit: „Sunt...
Ce reguli are Adda în propria...

„Alaltaieri, la clinica, a iesit o pacienta de la dr Ion din cabinet. Eu eram in curte. A fugit plangand in hohote spre mine si m-a luat in brate. Mi-a spus “Multumesc”. De 6 ani cauta diagnosticul corect. Mi-a spus ca a vorbit cu mine si ca eu am indrumat-o catre dr Ion. Eu nu mai tineam minte. Atat de tare m-a strans in brate, de zici ca eram prietene bune. Nu suntem prietene bune, suntem surori. Surori de suferinta. Si ne uitam una in ochii celeilalte si nu era nevoie sa spunem prea multe lucruri. Stiam amandoua cat de tare ne doare si cat de greu e. Dar, in acelasi timp linistite ca suntem pe maini bune. Cat de tare ne luptam sa ramanem intregi la cap si sa vedem frumosul si binele.”, a mai zis ea.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Octombrie 2022 - 11 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.