Viorel Lis a vorbit despre problemele financiare pe care le are
Viața lui Viorel Lis, din ultimele luni, nu este tocmai una bună, dar a avut mare noroc cu partenera sa de viață, Oana Lis, care i-a fost mereu alături. Femeia a renunțat la toate lucrurile pe care le făcea înainte, doar pentru a putea avea grijă de soțul ei grav bolnav și pentru a se asigura că primește toate îngrijirile din partea medicilor. Este recunoscător pentru faptul că nu l-a lăsat la greu, așa cum ar fi zis mulți.
Fostul edil al Capitalei nu stă deloc bine nici la capitolul bani, deși de foarte multe ori s-a spus despre el că ar avea atât de mulți, încât i-ar fi putut întoarce cu lopata, dar el a ținut să lămurească pe toată că nu a fost niciodată așa, iar acum cu atât mai puțin. Pensia pe care o are nu îi ajunge, mai ales că în ultimul an a stat mai mult internat și a avut nevoie de tot felul de tratamente costisitoare pe care atât el, cât și Oana Lis au făcut eforturi să le obțină. El avea zile în care credea că nu mai apucă să își vadă soția și nici casa, din cauza problemelor de sănătate.
La un moment dat, Viorel Lis a avut o semipareză din cauza căreia nu mai avea posibiltatea de a se mișca singur și nici măcar în ziua de astăzi nu își mai poate mișca picioarele și îi este extrem de greu, având în vedere că depinde mereu de soția lui. La final, a ținut să menționeze, încă o dată, că nu are foarte mulți bani, în ciuda faptului că unii au crezut că are conturile pline. Numai el știe cât de greu i-a fost în ultimele luni, dar mai ales cât a suferit Oana Lis să îl vadă în acea stare.
„Am avut o perioadă grea, foarte grea, când credeam că nu o să îmi mai văd casa și soția, dar am trecut prin ele. (...) Eu am avut și încă am diabet. Și prima dată am avut o operație de colecist care era foarte gravă. Am fost internat, pe urmă am avut o semipareză care nu m-a mai lăsat să mă mișc singur, mă ajuta cineva. Pe urmă am avut infarctul acela la care am avut o intervenție (...) Am rămas paralizat! Nu mai pot să merg. (...) Eu nu am bani foarte mulți, îmi pare rău, de multe ori m-au atacat unii că am făcut, că am dres, dar acum se uită lumea în contul meu, se uită la ce proprietăți am și nu am nimic”, a declarat Viorel Lis, pentru Antena Stars.
Citeste si:Ce reguli are Adda în propria casă, după ce s-a îmbolnăvit: „Sunt...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Muzeul bucureștean în care învățăm despre cum afectăm mediul și clima
Sursa: green.start-up.ro
-
Zara a început să taxeze retururile online ale clienților
Sursa: retail.ro
-
Iulia Malioukis, Horvath: „2023, marcat de precauție în sistemul bancar”
Sursa: futurebanking.ro
-
Cele mai frumoase citate despre luna ianuarie
Sursa: garbo.ro
-
Partidele din România au fost subvenționate de stat cu 256 mil. lei anul...
Sursa: wall-street.ro
-
Săptămâna 30 de sarcină: dezvoltarea intrauterină a bebelușului și simptomele...
Sursa: kudika.ro