Theo Rose a abordat un subiect controversat, pe contul ei oficial de Instagram, despre care fanii au avut multe lucruri de întrebat și despre care au dorit să îi audă părerea. Aceasta a vorbit despre artiștii care nu sunt chiar atât de talentați, dar care rup topurile muzicale cu piesele lor și, în același timp, a vorbit despre parcursul ei.

Theo Rose, despre artiștii care nu au talent, dar au succes

Theo Rose este una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de la noi din țară. Deși face muzică de când se știe, emisiunea Bravo, ai stil! de la Kanal D a fost o adevărată rampă de lansare pentru ea. Vedeta a reușit să-i impresioneze atât de jurați cu vocea și cu momentele pe care le prezenta în fața lor, cât și pe cei din fața micilor ecrane care au prins drag de ea și care au susținut-o până în marea finală. Încă de pe atunci, de fiecare dată când lansează o piesă, ajunge pe primele locuri în Trending și face milioane de vizualizări pe YouTube.

Fanii acesteia sunt, de cele mai multe ori, supărați pe faptul că sunt foarte mulți artiști de la noi din țară au mai mult succes decât ea, dar nu au și talentul ei și au rugat-o să discute despre acest subiect. Actrița din Clanul a explicat pe îndelete care este părerea sa despre acest subiect, pentru că nu este de acord deloc să se arunce, în stânga și în dreapta, cu vorbe la adresa unor oameni care muncesc pentru a ajunge unde sunt acum, deși poate nu sunt la fel de talentați precum colegii lor de breaslă.

De asemenea, ea a explicat că nu este în măsură să judece pe nimeni, ci doar să afirme dacă îi place sau nu, considerând că este loc pentru toată lumea, iar răutatea ar trebui să fie lăsată deoaparte.

”Eu nu cred că pot să îmi permit să spun cine merită și cine nu merită să aibă succes. Nu contează că are o voce bună sau o voce slabă. Eu pot să spun cine îmi place și cine nu îmi place. Dar nu pot să-mi dau cu părerea și să spun că ăla merită sau ăla nu merită să fie într-un loc. N-am cum! Să facem un exercițiu de imaginație! Tu să fii în locul ăluia cu o voce mediocră, care ajunge printr-o întâmplare să aibă succes. Tu ce faci? Ajungi să ai succes, te urmărește lumea și ce zici: Nu, nu se poate așa ceva.

Vă mulțumesc că mă urmăriți și că-mi ascultați muzica și că sunt numărul unu peste tot, dar eu mă dau la o parte pentru că sunt oameni care au niște voci extraordinare, ca să treacă ei, că să îi ascultați pe ei. Nu, nu o să faci asta, nu ar face nimeni niciodată chestia asta. Degeaba ne frustrăm că oricum nu putem să schimbăm destinul unui om, nici pe al nostru. Ideea e să te uiți la un om, indiferent cât de talentat sau netalentat e, trebuie să urmărești ce anume are el de a reușit și să cauți în tine ceva-ul tău care poate să atragă alți oameni.

Citeste si:
Astrologia ta personală: Descoperă căile cosmice către succes și...
Astrologia ta personală:...

Ar fi extraordinar să se facă ușor auzite vocile astea extraordinare, sunt oameni talentați, care au muncit mult, dar nu doar asta contează. Frustrarea, răutatea, astea se simt mereu în privire, în discurs, în tot, sunt respingătoare. De asta trebuie să fim atenți și să lucrăm la noi, înainte de a arunca vina pe orice altceva”, a mărturisit Theo Rose, pe Instagram.

Mai apoi, Theo Rose a vorbit despre întreg parcursul ei, fiind de părere că de cele mai multe ori oamenii nu au ales-o să facă parte din anumite proiecte datorită talentului, ci mai degrabă datorită felului său de a fi. Sunt mai multe criterii pe care oamenii le iau în considerare în clipa în care aleg ca o anumită persoană să facă parte din echipa lor, iar a fi talentat nu este suficient.

Citeste si:
Cei mai iubiți artiști români ai momentului, pe scena FORZA ZU
Cei mai iubiți artiști români...

”Suntem aleși după foarte multe criterii atunci când ajungem să facem parte din proiecte și să avem succesul care se vede. Și unul dintre criteriile cele mai importante după care suntem aleși să facem parte din anumite proiecte este acela de a fi o persoană cu care se lucrează ușor. O persoană care să tragă cu echipa, care să știe să lucreze cu echipa și care să tragă pentru binele proiectului.

Adică fără fițe și figuri, ăsta e unul dintre criterii. Nu te ia nici dracu dacă ai figuri, nu o să stea o echipă de câteva sute de oameni după tine, că ți-au sărit ție spumele că ești tu cine ești și nu ți s-au făcut ție nu știu ce. Știi cum ai zburat? La revedere! Oricât ai fi tu bună voce, poți să fii dracu pe pământ, nu te ia nimeni. Mie mi s-a spus în față că unul dintre motivele pentru care am fost aleasă să fac parte din anumite proiecte a fost acela că eram plăcută de la gardianul de la intrare, până la femeia de serviciu și până la operatori”, a mai zis ea.

Citeste si:
Andreea Bălan le-a dat replica răutăcioșilor din mediul online. Ce...
Andreea Bălan le-a dat...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Octombrie 2022 - 05 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.