Daniela Crudu este însărcinată pentru prima dată, deja în cea de-a treia lună și a dat câteva detalii despre copilul pe care îl va aduce pe lume, dar și despre activitatea sa de pe OnlyFans la care nu are de gând să renunțe prea curând, cel puțin cât îi va mai permite sănătatea.

Daniela Crudu este însărcinată cu un afacerist

Bucurie mare pentru Daniela Crudu, dar și pentru partenerul ei de viață. Vedeta este însărcinată deja în a treia lună și a decis să dea câteva declarații în acest sens, spunând că ea și iubitul ei nu se mai înțelegeau chiar atât de bine ca la începutul relației lor, dar au încercat să rezolve toate problemele pe care le aveau, mai ales că anul viitor vor deveni părinți pentru prima dată.

Pentru o vreme, creatoarea de conținut a preferat să țină informația doar pentru ea, dar fiind întrebată des despre sarcina sa și aflată într-o vacanță de vis în Suedia, a decis să discute și despre acest subiect. La cei 33 de ani pe care îi are, nu se considera neapărat pregătită pentru toate schimbările din viața sa, dar a preferat să ia lucrurile care atare, să se bucure de aceste momente și, mai mult ca sigur, se va strădui să fie o mamă bună pentru fiica sau fiul ei. Momentan, nu știe care este sexul copilului, dar își va ține fanii la curent, așa cum o face de fiecare dată.

”Da, sunt însărcinată. Săptămâna viitoare fac trei luni de sarcină. Încă nu am aflat sexul copilului”, a declarat Daniela Crudu, pentru fanatik.ro.

Ei bine, vedeta este într-o relație cu un bărbat mai mic decât ea cu șase ani, iar aceștia locuiesc în casa brunetei, unde se pare că tot ea este cea care plătește toate cheltuielile. De asemenea, Daniela Crudu ar fi fost nevoită, conform unor surse din apropierea celor doi, să plătească și ultima vacanță în care au mers împreună. Având în vedere faptul că va deveni mamă, unii s-au întrebat dacă își va continua activitatea pe OnlyFans, cât timp va fi capabilă din punct de vedere al sănătății.

”Nu renunț, momentan, la OnlyFans, voi continua atât timp cât îmi permite sănătatea”, a mai zis vedeta, pentru sursa citată anterior.

Citeste si:
Partenerul Anei Baniciu a dezvăluit sexul bebelușului. Cântăreața...
Partenerul Anei Baniciu a...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Octombrie 2022 - 02 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.