Codin Maticiuc a devenit din nou tată
Codin Maticiuc este un bărbat împlinit din toate punctele de vedere, care până la vârsta aceasta a reușit să facă tot ceea ce și-a propus. Actorul are o carieră de succes, dar cel mai important pentru el este faptul că are o familie frumoasă pe care o iubește și pentru care este capabil să facă orice. Recent, familia lor s-a întregit, pentru că frumoasa lui parteneră de viață a mai dus pe lume o fetiță, pe care el le-a prezentat-o imediat după fanilor lui din mediul online de care este apropiat.
Mai mult de atât, el a fost atât de emoționat și fericit pentru simplul fapt că i-a putut fi alături Anei Pandeli în ziua în care a adus-o pe lume pe micuța lor. De asemenea, el le-a dezvăluit celor care stau cu ochii pe ei în mediul online și care este numele pe care l-au ales împreună pentru mezina familie. Cei doi îndrăgostiți au decis ca pe aceasta să o cheme Ilinca. Smaranda, fiica lor cea mare, sigur se va bucura de prezența surorii sale în viața lor și se va înțelege de minune cu ea.
„Stați liniștiți: a venit ILINCA. O să facă această lume puțin mai bună și România mai frecventabilă. Simt eu, cu inima mea de tată. #ilinca #10.10”, a notat Codin Maticiuc, pe Instagram.
Codin Maticiuc are mare încredere în fetițele sale, Smaranda și Ilinca, că vor face o lume puțin mai bună și speră că o vor lua pe urmele sale, că vor continua să ajute la construirea spitalelor ca și tatăl lor, care s-a împlicat și încă o face din tot sufletul în acest proiect și pe care speră să îl ducă mai departe ani la rândul. Rămâne de văzut dacă vor avea aceleași pasiuni precum părintele lor, dar cert este că vor avea parte de sprijin din partea actorului și din partea Ane Pandeli.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Reduceri MASIVE la Altex: începe campania de Black Friday de iarnă
Sursa: retail.ro
-
Doar 8% din fondatorii de start-ups sunt femei tinere
Sursa: green.start-up.ro
-
Ilinca Păun: “Education is the cornerstone of empowerment”
Sursa: start-up.ro
-
🔴 BREAKING NEWS | Rusia a lovit centrala de la Cernobîl
Sursa: kudika.ro
-
Lucruri surprinzătoare pe care nu le știai despre Castelul Peleș: Cu...
Sursa: garbo.ro
-
Inflația a scăzut, dar nu i-a impresionat pe analiști. Scumpirile din 2025,...
Sursa: wall-street.ro