Părintele Calistrat a criticat-o dur pe impresară
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf sunt în mijlocul unui scandal care a izbucnit la finalul săptămânii trecute, după ce antrenorul le-a cerut celor din clubul din care face parte să vină în țară, pentru a rezolva niște probleme familiale. În timp ce antrenorul a spus că a mers în casa în care a locuit în Snagov pentru a-și vedea copilul, impresara l-a acuzat că a avut un comportament agresiv față de ea și că era în stare de ebrietate. Cei doi au încercat să poarte o discuție, care nu s-a terminat deloc bine, deoarece ambii s-au enervat și au sărit la bătaie.
Vedeta i-a arătat fostului ei soț sutele de articole care au apărut, de-a lungul timpului, despre ei în presă, moment în care lucrurile au început să se înrăutățească și a pornit o bătaie în toată regula, unde mai apoi au intervenit oamenii legii, dar și cadrele medicale fiind întocmit un ordin de restricție pentru cei doi. Toată această situație a ajuns și în atenția Părintelui Calistrat, care și-a dat cu părerea așa cum a știut el mai bine despre cele întâmplate și a criticat-o dur pe fosta soție a antrenorului, deoarece din punctul lui de vedere este foarte impulsivă și se comportă întocmai ca un bărbat, ci nu precum o femeie așa cum ar trebui.
”Ce înțelege acest copil când vede acest circ mediatic ieftin care nu face altceva decât să-i descalifice? Gândindu-mă la mama acestei fete care a fost o cântăreața admirată, iar dansa se poartă ca un adolescent neîmplinit și face aceste crize de isterie și simte nevoia să fie și mediatizate. Ai dat divorț, lasă omul în pace, vezi-ți de treaba ta, copilul să nu simtă distanță dintre voi și să crească frumos”, a declarat părintele Calistrat, potrivit spynews.ro.
Părintele și-a amintit de mama Anamariei Prodan despre care a afirmat că era o cântăreață admirată în țara noastră, căreia nu i-ar plăcea să își vadă fiica în timp ce se comportă ca un adolescent neîmplinit, care face crize de isterie pe care ține morțiș să le mediatizeze. Mai mult de atât, acesta este de părere că fiul pe care îl au împreună are cel mai mult de suferit, deși ar trebui să crească frumos și să nu simtă distanța dintre ei.
Răspunsul Oanei Roman la criticile Catincăi: Nimeni nu are dreptul...

”Care e educația dată acestui prunc? Că el când va fi mare să facă ca părinții lui? Probabil sunt persoane mondene care simt să arate societății că există și atunci creează aceste circării artificiale care atrag atenția. Este foarte impulsivă, ceea ce nu-i stă frumos unei femei să se comporte ca un bărbat”, a mai zis acesta.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
65.000 de brazi de Crăciun primesc o nouă viață în campania de colectare a...
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: ”in the world of startups, time is the most precious resource”
Sursa: start-up.ro
-
Ce deosebește narcisismul de mândrie? Cum ne dăm seama când e benefic?
Sursa: garbo.ro
-
Avon continuă expansiunea și va deschide încă un magazin de tip insulă în țară
Sursa: retail.ro
-
GALERIE FOTO: Restaurantul „de fiță” din Paris în care să-ți impresionezi...
Sursa: wall-street.ro
-
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week intră oficial în calendarul global al modei
Sursa: kudika.ro