Sora lui Theo Rose, părere despre Anghel Damian
Theo Rose a fost împreună cu Alex Leonte, nepotul lui Nea Mărin, timp de mai bine de cinci ani și nimeni nu ar fi crezut că vor ajunge să o ia pe drumuri diferite. Cei doi păreau a forma cuplul perfect, iar pentru mulți dintre cei care îi urmăreau încă de la începutul relației erau un exemplu demn de urmat. Aveau planuri serioase de viitor împreună și unii așteptau să o vadă pe frumoasa artistă pășind în fața altarului alături de fostul ei partener, dar visul nu li s-a îndeplinit.
Despărțirea lor a fost un real șoc pentru lumea mondenă, mai ales că totul s-a petrecut în liniște și în spatele camerelor de filmat. Întreaga lume a aflat că nu mai formează un cuplu, în momentul în care Theo Rose a fost fotografiată în compania unui alt bărbat, moment în care au fost nevoiți să recunoască faptul că s-au separat deja, în urmă cu ceva timp, doar că nu au fost de părere că a venit momentul să afle toți oamenii ce se petrecea în viețile lor.
În clipa de față, Theo Rose formează un cuplu cu Damian Anghel, regizorul serialului Clanul, iar sora și-a exprimat și ea public opinia despre care care a cucerit-o pe sora sa. Raluca Diaconu a declarat, în cadrul unui interviu, faptul că iubitul cântăreței este un om deosebit, pe care îl apreciază foarte tare și cu care se înțelege de minune. De asemenea, se bucură pentru faptul că sora ei este fericită alături de el, pentru că asta contează cel mai mult.
„Mă înțeleg foarte bine cu iubitul ei, îl apreciez foarte tare. Este un om deosebit și mă bucur pentru ei.”, a declarat Raluca Diaconu, la Antena Stars.
„Desigur că schimbările din viața noastră vin la pachet cu anumite sentimente și anumite trăiri, însă atât timp cât ea este fericită și îi este bine, asta e tot ce contează pentru mine.”, a mai zis ea.
Citeste si:3 Cadouri de Moș Nicolae pentru iubit
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 Semne că cineva îți consumă energia fără să-ți dai seama și cum să îți...
Sursa: kudika.ro
-
Test de spiritualitate: Ce zodie îți iese în cale până la final de an și cum...
Sursa: garbo.ro