Mellina a fost pusă să aleagă între carieră și iubit, la un moment dat, iar acum puțin timp a oferit un interviu în care a vorbit despre decizia pe care a fost nevoită să o facă. Artista nu vorbește prea des despre viața sa privată, pentru că s-au întâmplat lucruri care au marcat-o profund.

Mellina, declarații despre viața privată

Mellina are buni de carieră în spate și dacă pe plan profesional o duce de minune, nu poate afirma același lucru și pe plan personal. Într-un interviu pe care fosta concurentă de la Survivor România a vorbit și despre viața sa privată, ceea ce se întâmplă destul de rar, pentru că artista a preferat mereu să fie o persoană discretă, când a venit vorba despre relațiile sale sau despre experiențele pe care le-a avut. Sunt anumite subiecte pe care nu le poate povesti cu zâmbetul pe buze, dar din care a avut multe de învățat și care au făcut-o să fie cine este astăzi.

Ei bine, vedeta a început prin a spune că a avut o relație toxică, în care partenerul ei de viață de la vremea respectivă a pus-o să aleagă între el și carieră, chiar dacă ea nu avea nimic în adevăratul sens al cuvântului, ci doar spera că va reuși să facă tot ceea ce și-a propus.

"Mie mi s-a întâmplat să am o relație toxică în care fostul iubit m-a pus să aleg între el și muzică. Eu nu aveam nimic atunci, doar mă chinuiam să răzbat.", a declarat Mellina, la Antena Stars.

Fosta concurentă de la Survivor nu neagă că l-a iubit enorm pe bărbatul respectiv și nici faptul că a fost pusă să ia una dintre cele mai grele decizii din viața sa. Nu ințelegea de ce trebuie să aleagă între două lucruri pe care le iubea în egală măsură, dar a ales cu inima și a continuat să meargă pe drumul ei, iar acum are o carieră de succes de care este mândră.


"L-am iubit enorm. A fost una dintre cele mai grele decizii din viață mea. A fost foarte greu, pentru că nu înțelegeam de ce trebuie să aleg între două lucruri pe care le iubesc.", a mai zis fosta concurentă de la Survivor România.

Citeste si:
Violeta Bănică trăiește fiorii dragostei. Cine este iubitul...
Violeta Bănică trăiește...

În plus, l-a descris ca fiind un om foarte gelos care nu putea să accepte unele lucruri, iar după ce s-au despărțit, el i-a zis că dacă nu reușește cu muzica, el o așteaptă. A fost dureros pentru ea, dar a demonstrat că este o femeie puternică și a trecut peste toate.

"Era un om foarte gelos și nu putea să accepte lucrurile acestea. El mi-a spus 'Dacă nu reușești în muzică, eu te aștept'. E dureros. Știu că m-a iubit, am simțit. El avea o gelozie extremă, iar din acest motiv am înțeles lucrul acesta.", a continuat artista.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Septembrie 2022 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.