Andreea Esca a fost trădată de colegii ei, în trecut, iar recent a vorbit despre momentele acelea, într-un interviu pe care l-a acordat. Prezentatoarea de știri nu ar trata pe nimeni niciodată în felul acela, dar a învățat că dacă ea gândește într-un fel, nu înseamnă că oamenii sunt de acord cu ea.

Andreea Esca, trădată de colegii săi în trecut

Nu există om care să nu fi auzit de Andreea Esca sau care să nu se fi uitat vreodată la știrile prezentate de ea. Vedeta are are buni de carieră în spate și chiar dacă, la momentul actual, totul îi merge de minune și o duce o viață la care unele persoane nici măcar nu îndrăznesc să viseze, situația nu a fost mereu așa. Într-un interviu pe care l-a acordat recent, ea și-a amintit de momentele în care a avut de suferit din cauza colegilor de breaslă care i-au făcut lucruri destul de rele pe care, odată cu trecerea timpului, le-a uitat.

Chiar dacă i-au făcut mult rău pe atunci, odată cu înaintarea în vârstă, Andreea Esca și-a dat seama că trebuie să fie mult tolerantă, pentru că așa va trece mult mai ușor peste toate obstacolele din cariera sa. În plus, prezentatoarea de la Pro TV a spus că a învățat să nu îi mai judece pe cei din jurul ei, iar acest lucru a ajutat-o enorm de-a lungul vieții.

„Sunt oameni care mi-au făcut diverse lucruri foarte rele, iar eu uit complet, chiar uit. Adică în așa fel funcționează mintea mea încât mă întâlnesc cu cineva și încep să vorbesc, apoi altcineva îmi spune: „De ce vorbești cu persoana aceasta, nu-ți duce aminte ce a făcut? Nu, chiar nu-mi aduc aminte. E un sistem de autoapărare care m-a făcut să pot să rezist atâta vreme. Și mai e ceva: cu vârsta, am devenit mult mai tolerantă, pentru că am trecut prin situații și experiențe care m-au făcut să nu mai judec.”, a declarat Andreea Esca, pentru adevarul.ro.

Ei bine, situația este fix cea legată de momentul în care vedeta mai avea puțin până urma să intre în direct și i-a scăpat o înjurătură în direct. Faza cu pricina a fost transmisă la TV, iar ea nu poate înțelege nici în ziua de astăzi de ce ar vrea cineva să filmeze așa ceva, iar mai apoi să lase filmarea aceea să fie văzută de întreaga țară. După părerea prezentatoarei de știri, acela a fost cel mai jenant moment din cariera sa, pe care l-a considerat ca fiind o trădare din partea colegilor de breaslă. Tot ea a spus că nu le-ar putea face niciodată același lucru oamenilor cu care lucrează, pentru că nu îi stă în fire.

Citeste si:
De ce nu s-a pensat niciodată Andreea Esca. Răspunsul ei a uimit pe...
De ce nu s-a pensat niciodată...

„M-a durut foarte tare. Era ceva privat, era un moment din afara jurnalului și m-am simțit ca și cum m-a filmat cineva la mine în dormitor. Mi s-a părut o trădare din partea unor colegi de breaslă și n-am înțeles-o niciodată. N-am cum să înțeleg, pentru că eu n-aș face niciodată așa ceva. Dar nu înseamnă că toată ziua mă gândesc la asta. Unii oameni sunt așa”, a mai zis prezentatoarea.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Septembrie 2022 - 12 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.