Mircea Badea, accident în București
Prima zi de toamnă nu a început prea bine pentru Mircea Badea, care a făcut accident în Capitală, chiar în timp ce se îndrepta către platoul emisiunii pe care o moderează. Din fericire, acesta este în regulă, nu s-a ales nici măcar cu o zgârietură, dar nu a putut spune același lucru și despre mașina sa care a fost distrusă. Ei bine, prezentatorul a spus că și-a făcut un obicei de a ajunge în platou cu puțin timp înainte de a începe emisiunea, pentru a nu pierde aiurea, iar astăzi în timp ce făcea asta, a fost protagonistul unui accident, despre care a vorbit în detaliu.
Impactul a avut loc undeva în zona Aviatorilor, locul unde au loc tot mai multe accidente în ultimii ani din cauza neacordării de prioritate. Ceea ce l-a enervat și mai tare pe Mircea Badea a fost faptul că în spatele său se afla un microbuz cu număr de Ucraina, al cărui șofer nici măcar nu a coborât să vadă ceea ce s-a întâmplat de fapt și li s-a plâns și telespectatorilor.
„Vă povestesc ce mi s-a întâmplat venind la emisiune. Eu vin cu puțin timp înainte să începem emisiunea, că n-am chef să o ard prin incintă degeaba şi a intrat unul în spatele meu. Accident! Deci eram la Statuia Aviatorilor, veneam dinspre 1 Mai și urma să fac stânga către Charles de Gaulle. Deci ocolesc, statuia era în stânga mea, să ocolesc ca să mă duc, și venea dinspre contrasens o mașină.
Am făcut stânga, am pus frână ca să-i dau prioritate de dreapta. Aveam viteză înainte să pun frână 3 kilometri la oră, că îți dai seama mergi un pic cum ieşi de la stop ca să faci stânga.”, a declarat Mircea Badea, în cadrul emisiunii În gura presei.
Așadar, mașina lui Mircea Badea este lovită din toate părțile, dar cu toate acestea nu are nici cea mică intenție de a o schimba, pentru că este mașina la care ține mult și pe care o conduce de foarte mulți ani. Deși își permite să își cumpere o altă mașină, prezentatorul este mulțumit cu cea pe care o deține deja și nu simte nevoia de o alta, chiar dacă acum trebuie reparată, din cauza unei neatenții în trafic al unui șofer de microbuz cu număr de Ucraina, așa cum a fost descris în emisiune.
Accident grav în Teleorman: două autobuze, spulberate de un TIR...

”Zic cât de prost să fii, m-am gândit eu. Mă uit în retrovizoare, văd că era un microbuz, zic bun, cât de prost să fii? Ok, mă dau jos să văd ce s-a întâmplat. Mă dau jos, mă uit… mașina mea e o legendă locală aici. Am o mașină foarte, foarte veche pe care nu intenționez să o schimb. E lovită, e înjunghiată, e mecită, e zdrobită, e pe toate părțile. Un fel de tanc, așa, care, mă rog, a trecut prin multe și nici nu intenționez să o schimb. Mă uit în spate, îți dai seama, o nouă lovitură, printre alte 15. Mă uit la microbuz, număr de Ucraina. Mă uit la conducătorul auto, bărbat în niciun caz bătrân. Nici nu s-a dat jos, se uita așa cu atenție și îngrijorare. Ăla plecat mai departe, nici nu s-a dat jos să vadă despre ce e vorba”, a mai zis prezentatorul.
Citeste si:Sfaturi pentru întreținerea corespunzătoare a mașinii
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a IV-a
Sursa: start-up.ro
-
Rugăciune puternică pentru ajutor imediat
Sursa: garbo.ro
-
BCE vrea să folosească inteligenţa artificială pentru a înţelege mai bine...
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce are nevoie fiecare semn zodiacal în săptămâna 2-8 octombrie
Sursa: kudika.ro
-
Casele bune schimbă vieți - cum transformă Soarele comunitățile vulnerabile
Sursa: green.start-up.ro
-
Ziua Internațională a Cafelei pe 1 octombrie: cine a băut prima dată o ceașcă...
Sursa: retail.ro
-
Analiză: Cantitatea de lemn exploatată anual în România este în scădere. Cum...
Sursa: wall-street.ro