Oana Roman a răbufnit în fața tuturor fanilor pe care vedeta îi are pe Instagram. O internaută a reușit să o scoată serios din sărite, după ce a jignit-o pe partenere de viață a lui Marius Elisei. Ca de fiecare fată, fiica lui Petre Roman nu s-a putut abține și și-a exprimat punctul de vedere chiar pe Story, acolo unde este urmărită de mii de oameni.

Oana Roman a răbufnit pe social media

Oana Roman este una dintre vedetele din România care se confruntă cu cel mai mare hate, în mediul online. Internauții au mereu câte ceva de comentat la adresa ei fie că se leagă de aspectul fizic, fie că se leagă de postările pe care le face. A fost o vreme în care nu punea prea mare accent pe părerile gurilor rele, dar de la o vreme partenera de viață a lui Marius Elisei nu mai poate trece atât de repede cu vederea asemenea lucruri.

În ultima vreme, fiica lui Petre Roman și-a făcut un obicei din a posta pe rețelele sociale multe dintre persoanele care îi dau cu hate în mediul online, pentru a le arăta celorlalți exemple de „Așa nu!”, dar totodată le dă și replici tăioase celor care nu își văd de treaba lor, o jignesc sau îi aduc tot felul de acuzații dure, fără ca măcar să o cunoască sau să aibă vreun motiv întemeiat pentru a-i adresa asemenea cuvinte. De exemplu, recent, o internaută s-a supărat din simplul motiv că nu a primit un răspuns din partea vedetei, așa că nu s-a oprit din o jigni, dar nici Oana Roman nu s-a lăsat mai prejos și i-a oferit un răspuns în stilul ei caracteristic.

”Foame în gât”.

”Foame în gât, de muncit nu mai muncești și tu? Tot din pomană trăiești?”, i-a transmis internauta Oanei Roman.

Oana Roman a atras atenția imediat asupra acestui gen de comportament, spunând că în momentul în care persoana care spunea că e fana ei a devenit agresivă, deoarece nu a primit un răspuns, și-a dat seama că are niște probleme mentale. Fiica lui Petre Roman este îngrijorată și din cauza faptului că țara noastră este plină de astfel de persoane cu reale probleme de echilibu psihic cărora nimeni nu le acordă ajutor, iar cea mai mare vină în acest caz o are mediul online.

”Atunci când nu primești răspuns și devii agresiv pentru că ai tulburări mentale. Din păcate e plină țara asta de fete tinere cu reale probleme de echilibru psihic. Și online-ul are o mare vină pentru că unii oferă o imagine atât de falsă a unei vieți perfecte care de fapt nu există”, a fost răspunsul oferit de Oana Roman.

Citeste si:
Andreea Tonciu a dat cărțile pe față. Își editează toate pozele de...
Andreea Tonciu a dat cărțile...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 August 2022 - 04 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.