Irina Rimes a făcut noi declarații despre relația cu David Goldcher, pe care se pare că este pregătită să o ducă la un alt nivel în viitorul apropiat. Frumoasa artistă de peste Prut și-a găsit, în sfârșit, alesul inimii care nu doar că o face fericită, dar care a convins-o că este cel alături de care vrea să trăiască mulți ani de acum înainte sau, cine știe, pentru toată viața.

Irina Rimes a vorbit despre relația sa

Irina Rimes se poate considera o femeie împlinită și fericită din toate punctele de vedere. Dacă înainte artista avea succes doar pe plan profesional și părea că din punct de vedere personal lucrurile nu îi merg deloc bine, de când l-a cunoscut pe iubitul francez, viața ei s-a schimbat în totalitate, iar fericirea i se citește pe chip. Deși s-au cunoscut în Franța și toată lumea credea că frumoasa artistă se va muta acolo, mai ales după ce a anunțat lansarea unui album în limba franceză, lucrurile nu au stat deloc așa.

Luna aceasta, cei doi și-au sărbătorit zilele de naștere, iar cu ocazia unor evenimente atât de importante din viața lor îndrăgostiții au decis să se mute împreună. Irina Rimes a vorbit despre acest aspect într-un interviu pe care l-a acordat recent, dar le-a arătat fanilor ei și câteva imagini din locuința lor, de care ea este foarte mândră și pe care ambii și-au dorit-o enorm în România, nu în Franța.

Retail jobs

„Ne-am mutat în casă nouă. Am sărbătorit foarte frumos, ce-i drept ne-am culcat mai devreme decât de obicei, pentru că nu am avut o perioadă tocmai prolifică în ultimele zile, dar a fost foarte frumos și sunt foarte fericită. Până acum am locuit împreună, doar că era sus, la etajul 8, acum este pe pământ”, a declarat Irina Rimes, pentru playtech.ro.

Mulți dintre fanii vedetei au vrut să afle de la Irina Rimes dacă este gata să își ducă relația cu David Goldcher la un alt nivel, iar în cel mai recent interviu pe care l-a acordat a fost luată la întrebări și cu privire la acest subiect. Astfel, cântăreața a recunoscut că nici ea, nici iubitul ei nu se grăbesc să își unească destinele, ci se bucură de fiecare clipă pe care o petrec împreună și mai presus de toate, lasă lucrurile să vină de la sine, iar când va veni vremea să își oficializeze relația o vor face. Cel mai probabil, artista a învățat din fostele sale relații să nu se grăbească, atunci când vine vorba despre astfel de decizii importante.

Citeste si:
Irina Rimes, declarații neașteptate despre David Goldcher: „Nu-mi...
Irina Rimes, declarații...

”Atunci când doi oameni se iubesc, își fac planuri de viitor și noi avem planurile noastre de viitor, dar sunt ale noastre. Nu știu dacă trebuie să ne grăbim undeva (n.r. oficializarea relației) și dacă o să o facem, probabil o să o facem intim și nu o să știe nimeni”, a mai declarat artista, pentru aceeași sursă.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 August 2022 - 03 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.