Vlăduța Lupău, despre cum l-a cunoscut pe Adi Rus
Zilele acestea, Vlăduța Lupău a trăit unele dintre cele mai frumoase momente din viața sa. Vedeta a devenit mamă pentru prima dată și și-a găsit cu greu cuvintele pentru a spune ce a simțit, când a venit pe lume Iair, fiul ei și al lui Adi Rus. Cu toate acestea, la scurt timp după ce a născut și și-a mai revenit, artista a postat primele imagini cu băiețelul ei alături de un mesaj emoționant, unde i-a făcut câteva promisiuni celui mic. De asemenea, s-a declarat pregătită pentru ceea ce va urma, mai ales că și-a dorit enorm să devină mamă.
Nu o sperie deloc ideea că acum are un copil mic care are nevoie de toată atenția și iubirea sa, ci mai degrabă este fericită că o asemenea schimbare a avut loc în viața sa și a partenerului ei de viață pe care se declară fericită că l-a întâlnit și că au reușit să își întemeieze împreună o familie. Vedeta nu își putea imagini viața în lipsa lui Adi Rus, iar într-un interviu pe care l-a acordat de curând a spus cum l-a cunoscut pe partenerul ei de viață și cum a ajuns să se îndrăgostească de el, pentru că nu foarte mulți aveau habar de aceste lucruri.
Ei bine, Vlăduța Lupău a povestit că ea și tatăl copilului ei s-au cunoscut în timp ce ea avea o cântare în anul 2013 și a fost dragoste la prima vedere, dar care s-a concretizat în anul 2017. Cântăreața este de părere că a avut parte de o poveste de dragoste frumoasă și le dorește tuturor femeilor să aibă parte de așa ceva, pentru că fiecare merită din punctul ei de vedere. În plus, ea a afirmat că este o femeie norocoasă, pentru faptul că are alături de ea un asemenea bărbat.
‘’Da, cea mai norocoasă sunt că-l am! Ne-am cunoscut la o cântare, prin 2013, și de atunci a fost o scânteie la prima vedere care s-a concretizat, să zic așa, doar prin 2017… A fost și este o poveste frumoasă! Le-o doresc tuturor fetelor! Să aibă răbdare până vine cel care le merită cu adevărat!’’, a declarat Vlăduța Lupău, pentru viva.ro.
Citeste si:Fiu lui Romică Țociu, mesaj emoționant după ce au câștigat a doua...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro