Simona Halep are un meniu pe care îl respecta, iar acest lucru se întâmpla înainte de un meci extrem de important, care în cele mai multe dintre cazuri cu victoria ei. Sportiva a vorbit despre aceste lucruri într-un interviu pe care l-a acordat în urmă cu ceva timp, iar fanii au rămas uimiți și, cel mai probabil, și-au luat notițe.

Simona Halep, despre meniul ei zilnic

Una dintre cele mai mari provocări din cariera Simonei Halep a fost turneul de la Montreal, pentru care a făcut foarte multe sacrificii, pentru care s-a antrenat din greu și în timpul căruia a avut extrem de mare grijă și în ceea ce privește alimentația. Acolo, sportiva a obținut o victorie importantă împotriva lui Madison Key, când a obținut scorul de 7-5, 6-3 în finală.

Au trecut șase ani de atunci, iar între timp Simona Halep s-a făcut remarcată și în alte meciuri, a obținut și alte victorii, dar a suferit și câteva înfrângeri dureroase care au demoralizat-o complet pe moment. Din fericire, a reușit să își revină și să meargă mai departe cu capul sus, iar după aceea a făcut și o serie de dezvăluiri interesante despre meniul pe care îl va avea la vremea respectivă și care a ajutat-o să se mențină în formă.

Ei bine, Simona Halep a povestit că a avut același mic dejun timp de zece zile în care a stat la hotel și care era format dintr-un croissant cu ciocolată și din ouă jumări. Când venea ora prânzului, sportiva noastră servea doar niște paste simple cu bucăți de pui, ceea ce aparent nu o încânta prea tare, iar la lăsarea serii, avea niște pește pe care nu se încumeta să îl mănânce de fiecare dată. Mai mult de atât, se pare că primea zilnic și desert, fiind vorba despre cheesecake. Faptul că a reușit să nu se abată de la aceast meniu o făcea să se simtă mai bine și să reușească să fie cea mai bună în teren.

“Am avut acelaşi mic dejun timp de zece zile la hotel. Ouă jumări şi un croissant cu ciocolată. La prânz, paste cu pui – foarte plictisitor. Seara, am avut peşte, pe care nu-l mănânc în mod normal, dar în această săptămână l-am avut în fiecare zi. Cheesecake la desert în fiecare seară şi a mers destul de bine. Am avut desert în fiecare zi, nu mi-a lipsit. Mă face să mă simt mai bine.”, a declarat Simona Halep, în urmă cu ceva timp, pentru digisport.ro.

Citeste si:
Desert fără zahăr rafinat: 4 reţete rapide, 100% yumm
Desert fără zahăr rafinat: 4...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Iulie 2022 - 09 : 07

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.