Adriana Bahmuțeanu, agresată de Nikos Papadopoulos
În urmă cu mai bine de o lună, Adriana Bahmuțeanu a fost agresată de partenerul ei de viață, Nikos Papadopoulos, motiv pentru care a cerut un ordin de restricție pentru el, iar recent a mers să ceară prelungirea acestui de teama ca acel incident din trecut să nu se repete. Bahmu a mers la Tribunalul Sectorului 5 pentru a face toate demersurile necesare, dar nu a ieșit totul așa cum și-a dorit.
Deși vedeta a susținut că a fost lovită de băbatul cu care era într-o relație, un martor a susținut faptul că bruneta era cea care pornea certurile în relație, iar acest aspect a complicat puțin lucrurile. Asta nu este tot. Avocatul bărbatului nu a stat cu mâinile în sân și a ieșit și el în față cu o serie de declarații despre scandalul dintre clientul lui și Adriana Bahmuțeanu, după ce Nikos Papadopoulos ar fi fost și el surprins la același tribunal.
Avocatul a precizat că a fost respinsă cererea Adrianei Bahmuțeanu legată de ordinul de restricție și că după ce a fost analizată situația respectivă, se pare că s-a ajuns la concluzia că vedeta nu a fost lovită și nici măcar amenințată de către bărbatul alături de care trăiește de ceva vreme. De asemenea, acesta a mai spus lui Nikos i-a plăcut mereu să își țină viața privată departe de ochii lumii, dar tot ce a putut spune este că nu a fost nicio clipă vorba despre violență.
„La acest moment, nu există niciun răspuns din partea Instanței, nu s-a afișat încă hotărârea, dar ceea ce pot să vă spun este că pe de-o parte, Nicos întotdeauna viața lui privată să fie păstrată în privat (...) Nu e nicidecum vorba despre violență, obiectul cauzei de astăzi a fost o presupusă amenințare care s-ar fi săvârșit în urmă cu câteva zile, respectiv pe data de 9.07. Nicidecum nu este vorba despre acte de violență (...) Ar exita un diferent referitor la niște sume de bani pe care domul Nico i le-ar fi dat dumneaei”, a declarat avocatul bărbatului, potrivit spynews.ro.
Citeste si:3 Cadouri de Moș Nicolae pentru iubit
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Verdict istoric la Paris. Pedeapsă cu închisoarea pentru cei care au...
Sursa: kudika.ro