Marius Elisei, despre problemele din relația cu Oana Roman
Situația dintre Marius Elisei și Oana Roman nu este tocmai una clară. Ambii au dat de înțeles că relația lor a ajuns la final, iar fiica lui Petre Roman a povestit că trebuie să poarte și o discuție foarte serioasă cu fiica lor, pentru a o pune în temă și, de asemenea, pentru că nu își dorește sau să afle din alte surse faptul că părinții ei nu se mai înțeleg atât de bine precum o făceau în trecut.
De asemenea, influencerița a oferit mai multe interviuri în care a dezvăluit și de ce crede că este mult mai bine din toate punctele de vedere ca fiecare să o ia pe drumul lui. Vedeta a luptat din greu la lucrurile să meargă în direcția, dar a ajuns să creadă că o făcea în zadar și deși a încercat să îi explice partenerului ei unde este problema, a avut senzația că vorbea de una singură.
Văzând ceea ce a declarat ea, Marius Elisei a făcut o postare pe Instagram despre relația lor și despre certurile acestora, pentru ca mai apoi să se scuze și să afirme că nu era despre mama copilului său, ci despre o problemă generală, fără ca fanii să îl creadă în mod evident. În plus, el a spus că nu este nimic concret și nici nu a vrut să jignească pe cineva, ci doar a făcut o constatare proprie. În timp ce Oana Roman a spus că sunt în pragul despărțirii, el a dat de înțeles că muncesc din greu împreună, că nu au timp de vacanțe și nu a menționat nimic despre o separare.
''Dacă voiam să se afle, spuneam exact . am spus în mare. Nu este ceva concret. A spus o chestie. Așa mi-a venit să o spun. Nu este strict adresată către o persoană sau despre anumite întâmplări. Nu, nu are nicio treabă cu Oana. Este doar o constatare de-a mea. Nu este nimic concret. Nu este ceva care sa atingă altceva. Este o simplă postare.
Citeste si:Pavel Bartoș a fost operat de urgență. Cu ce probleme de sănătate...
![]()
Este doar o constatare de-a mea. Nu este nimic concret. Nu este ceva care sa atingă altceva. Este o simplă postare. Da, da, perfect (n.r. relația cu Oana Roman) . Bine, muncim. Peste tot, unde găsim, loc și timp. În principiu, este muncă. Momentan, nu știu concret (n.r. vacanță).'', a declarat Marius Elisei, la Antena Stars.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro