Oana Lis, despre starea de sănătate a soțului ei
Oana Lis a renunțat la viața cu care era obișnuită, doar pentru a fi alături de soțul ei și nu pleacă prea departe de el, fără a avea în permanență telefonul la ea, în cazul în care el are nevoie de ceva să poată fi acolo pentru el. De asenenea, nu pleacă prea departe de locuința lor, tot pentru că în cazul în care ceva rău s-ar întâmpla, să ajungă repede și să se ocupe.
Tot ea a povestit că deși starea de sănătate a fostului edil al Capitalei s-a agravat, mai ales în urma operației la inimă pe care a suferit-o, nu o ajută nimeni în ceea ce privește îngrijirea soțului ei în afara lui Dumnezeu. Oana Lis este recunoscătoare pentru faptul că a reușit să rămână o persoană puternică și pentru că până în clipa de față a reușit să se descurce fără a primi un ajutor din exterior. Ea mai povestit că nu este deloc genul acela de femeie care să se plîngă de greutățile vieții sau care să se victimizeze, într-un fel sau altul.
Viorel Lis se află acum acasă, merge la doctor când este cazul și se bucură de fiecare zi în plus pe care o trăiește alături de partenera lui de viață care îi este un real sprijin și care i-a fost soție și prietenă, de-a lungul anilor.
„De când s-au accentuat problemele lui de sănătate, eu am mereu telefonul la mine și nu mă duc foarte departe de casă. Dacă mă sună și are nevoie de ceva, mă întorc imediat. Nu mă ajută nimeni cu Viorel, eu mă descurc singură. Mă ajută Dumnezeu să fiu puternică și să mă descurc singură, nu am nevoie de nimeni. Nu sunt genul să mă plâng și să mă victimizez. Viorel este acum acasă, e așa și așa. Mergem la doctor, la particular, atunci când avem nevoie, pentru că e mai ok pentru el așa, nu are răbdare să aștepte mult”, a declarat Oana Lis, potrivit celor de la click.ro.
Citeste si:Cum reușește Ilinca Vandici să aibă un ten fără riduri....
![]()
Având în vedere că problemele de sănătate pe care le are Viorel Lis, partenera sa de viață este pregătită pentru orice, deși încearcă să fie pozitivă și să se bucure de fiecare moment al zilei, în care este acasă alături de el. De asemenea, a cumpărat și locul de veci, pentru că vrea să fie liniștită din acest punct de vedere. Blondina se simte în siguranță când îl știe alături de ea și îi este greu să își imagineze cum îi vor fi zilele în absența bărbatului alături de care trăiește de ani de zile.
„Cel mai frumos moment este zilnic, de când e din nou acasă. Atunci când nu era acasă nu puteam să dorm deloc, erau televizorul și luminile aprinse, mă mai duceam pe la prietene, dar era foarte greu. Eu dacă mă pun lângă Viorel în pat, adorm în două secunde. Și el la fel. Eu dacă stau în brațele lui Viorel, pe pieptul lui, adorm imediat. Pe pieptul lui este locul meu preferat din lume! Dacă sunt agitată nu pot să adorm și asta este momentul nostru zilnic, mă liniștește. Sunt ca un copil, mă conectez cu el ca de la suflet la suflet”, a mai povestit vedeta, pentru sursa menționată anterior.
Citeste si:Cum îți afectează stresul și dieta de la birou sănătatea inimii
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro