Oana Roman, despre problemele în cuplu
Ziua de 15 iunie este una extrem de importantă atât pentru Marius Elisei, cât și pentru partenera sa de viață, pe motiv că se împlinesc opt de când sunt împreună. Deși ar trebui să se bucure din plin de aceste momente și să sărbătorească, cei doi îndrăgostiți au luat în calcul separarea. Ea a fost cea care a vorbit pentru prima dată despre decizia de a o lua pe drumuri diferite, punând accentul că relația lor care din exterior pare că merge de minune nu mai funcționează așa cum ar trebui.
Marius Elisei și Oana Roman și-au unit destinele pe data 15 iunie 2014, aceea fiind și ziua în care au botezat-o pe fiica lor. De atunci și până acum s-au întâmplat extrem de multe lucruri care le-au schimbat viețile și care i-au unit și mai tare o vreme, pentru că acum problemele au început să reapară în viața de cuplu. Într-un interviu pe care fiica lui Petre Roman l-a acordat recent, a dat de înțeles că există neînțelegeri între ei și nu mai reușesc să comunice la fel cum o făceau înainte, iar ea are impresia că vorbește de una singură.
”Eu am încercat foarte mulți ani să îi explic și să mă mulez și să accept niște lucruri, nu se poate. Este clar că eu asta sunt și asta este viața mea, munca mea e asta, menirea mea este să fac asta, noi am vorbit de-a lungul anilor de zeci și sute de ori. Am ajuns în punctul în care am senzația că vorbesc doar eu și mă aud singură”, a declarat Oana Roman, conform spynews.ro.
Vedeta este genul acela de femeie care muncește încontinuu pentru a aduce bani în casă și crede că, în anumite momente ale vieții, este foarte greu să fii persoană publică, motiv pentru care a avut nevoie de puțină înțelegere din partea partenerului de viață pe care nu a primit-o. De asemenea, ea a spus clar că este de părere că lucrurile nu merg în direcția în care ar trebui, cel puțin în ultima vreme, dar evită să se plângă în public, așa că nu a dat prea multe detalii.
Pavel Bartoș a fost operat de urgență. Cu ce probleme de sănătate...
”Numai că eu nu consider că lucrurile merg în direcția care trebuie, din păcate. Cel puțin în ultima vreme. Probabil că este și o problemă a, nu știu, caracterului pe care îl am eu. Eu am evitat și evit în general să mă plâng sau să dezbat lucruri... Se spune că rufele se spală în familie”, a mai povestit vedeta, conform aceleiași surse.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro