Bella Santiago, despre proiectul de la Kanal D
Bella Santiago a reușit să le atragă atenția celor de la Kanal D, odată cu participarea sa la „Bravo, ai stil!”, emisiune în care a reușit să demonstreze că este foarte talentată, că este făcută pentru scenă și că s-ar potrivi de minune în proiectul Teo Show din care a făcut parte timp de câteva luni și de pe urma căruia a avut extrem de multe lucruri bune de învățat, a cunoscut oameni noi, dar și-a făcut și prieteni.
Artista nu regretă, din câte a dat de înțeles în cel mai recent interviu pe care l-a acordat, faptul că a acceptat să se implice trup și suflet în această emisiune, deoarece a reprezentat una dintre cele mai frumoase experiențe de care a avut parte. Încă dinainte de a lucra împreună, era o mare admiratoare de-ale lui Teo, iar faptul că a avut ocazia să facă parte din emisiunea pe care o moderează la Kanal D a fost un mare privilegiu pentru ea și nu poate decât să fie recunoscătoare pentru lucrul acesta.
„A fost foarte frumoasă experiența de la Teo Show, pentru că am învățat multe lucruri de la aceasta. Mi-a plăcut foarte multe proiectul și să fiu acolo! Să fiu lângă ei, să cunosc artiști, oameni pe care nu-i știam și acolo i-am cunoscut. Eu m-am bucurat că am fost lângă Teo”, a declarat Bella Santiago, pentru click.ro.
Ei bine, nu s-a întâmplat nimic grav, doar că emisiunea intră în vacanță, iar odată cu revenirea pe micile ecrane, va suferi anumite modificări. În felul acesta, vedeta nu va mai face parte din emisiune, ci va înlocuită de altcineva, cel mai probabil. Din fericire, Bella Santiago chiar s-a simțit bine la filmări în fiecare zi, s-a distrat alături de familia de Kanal D și a trăit fiecare moment la intensitate maximă. De asemenea, cântăreața reușise să ajungă și la inimile celor de acasă, care o urmăreau cu mare drag în fiecare ediție.
Asociația Montană Carpați lansează proiectul "Plasticul apă nu se...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici - din orfelinat, în primele...
Sursa: kudika.ro