George Burcea, despre relația cu Viviana Sposub
Au trecut mai bine de doi ani de când Viviana Sposub și George Burcea sunt împreună. Fostul soț al Andreei Bălan i-a plăcut din prima clipă în care a văzut-o de ea, doar că vedeta nu a vrut să îi dea nici cea mai mică atenție, deoarece nu își formase deloc o părere bună despre el, având în vedere scandalul în care era implicat la vremea respectivă cu mama copiilor lor. Făcând parte din aceeași emisiune, cei doi au început să petreacă foarte mult timp împreună, să se cunoască mai bine și să realizeze faptul că au foarte multe lucruri în comun.
De asemenea, au decis să se mute împreună în perioada pandemiei, timp în care și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt și că ar merita să stea în aceeași casă și după aceea. Ei bine, timpul a trecut, iar relația lor este pe zi ce trece tot mai puternică, deși ca în orice cuplu și în al lor mai există momente în care nu se înțeleg, dar pe care știu cum să le gestioneze. Într-un interviu pe care George Burcea l-a acordat de curând, a povestit cum se înțeleg ei de când stau împreună și se comportă ca o adevărată familie, dar mai ales cum reușesc să treacă peste momentele mai puțin bune, care le dau bătăi de cap amândurora.
George Burcea nu a negat că el și Viviana Sposub au adesea discuții în contradictoriu, dar secretul lor este că fiecare știe când să lase de el, astfel încât totul să se termine cu bine. De asemenea, actorul a spus că lui îi place tot ceea ce întâmplă în relația lor care este condimentată cu sare și piper. Tot el a zis că niciodată nu lasă ca supărarea să dureze la nesfârșit, pentru că mai apoi ar apărea tot felul de frustrări și nu ar fi în regulă pentru niciunul dintre ei.
”Ca în orice cuplu, există discuții în contradictoriu. O dată cedez eu, o dată ea, sau de două ori eu, o dată ea. Am reușit să găsim calea de mijloc, încât să conștientizăm ce nu e bine. Mie îmi place ce se întâmplă în relația noastră”, a declarat iubitul Vivianei Sposub, pentru impact.ro.
Citeste si:George Burcea a dat lovitura în cinematografie! Ce rol va...
![]()
”După o discuție aprinsă, nu lăsăm supărarea să se ducă la nesfârșit. Și acesta poate fi un secret al unei relații reușite. Ok, te cerți, pleci, iei o țigare, o cafea, apoi spui iartă-mă, n-am știu, etc. Cu cât sunt mai calde lucrurile, cel puțin în cazul nostru, cu atât se rezolvă mai repede. Dacă lași în tine, te macină”, a mai zis actorul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro