Florin Pastramă i-a dat replica lui Brigitte, fosta lui parteneră de viață de viață, care acum puțin timp a făcut o postare cu subînțeles care în mod clar se referea la el și pe care nu a ratat-o, dar care se pare că l-a deranjat foarte tare având în vedere că i-a dat replica.

Florin Pastramă nu s-a putut abține

Florin Pastramă și Brigitte nu mai formează un cuplu și nici nu mai locuiesc în aceeași casă, după ce ea a depus actele de divorț. Din cauza situațiilor dure în care a fost implicată de-a lungul celor trei ani de căsnicie care i-au stricat imaginea în adevăratul sens al cuvântului și din pricina cărora nu a avut deloc liniște, ea a decis că este mai bine ca fiecare dintre ei să meargă pe drumul lui. Ei bine, sinceră din fire, vedeta nu a păstrat aceste lucruri doar pentru ea și a povestit lumii întregi care au fost adevăratele motive pentru care a considerat că este mai bine să rămână o femeie singură.

La câteva zile după ce a făcut tristul anunț al separării de Florin Pastramă, Brigitte a făcut o postare pe Instagram în care și-a sfătuit indirect fostul partener să muncească, pentru că în caz contrar se va afunda în sărăcie. Nu a specificat clar la ce anume făcea referire, dar oamenilor nu le-a luat prea mult timp să își dea seama că era vorba despre bărbatul alături de care a trăit în aceeași casă timp de mai bine de trei ani, în care a recunoscut că a suferit enorm, mai ales că acesta va avea și momente în care era violent cu ea.

„Du-te la furnică leneșule! Uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te” (...) Sărăcia vine peste tine ca un hoț, și lipsa, ca un om înarmat.”, a postat Brigitte pe Instagram.

Ei bine, Florin Pastramă nu s-a lăsat nici el mai prejos, a profitat de moment și a transmis și el un mesaj dur pe rețelele sociale care îi este dedicat fostei sale soții de care este dezamăgit la momentul actual, deși în trecut spunea că o iubește cu toată ființa lui. Cel mai probabil, decizia de a divorța nu i-a prins nici lui bine, mai ales că ea era femeia alături de care voia să trăiască pentru tot restul vieții sale.

''Vă voi da o inimă nouă și vă voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.'', a scris Florin Pastramă, în mediul online.

Citeste si:
Reghecampf îi dă replică Anamariei Prodan: „Trăiește în continuare...
Reghecampf îi dă replică...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Iunie 2022 - 12 : 06

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.