Jador apreciază gestul lui Micutzu
Jador ar fi trebuit să susțină un concert extraordinar pentru toți fanii lui din Timișoara, la Filarmonica Banat, unde i s-a interzis să cânte, deși biletele pentru eveniment au fost puse în vânzare. Cântărețului nu i-a venit să creadă în ce situație a ajuns, dar le-a promis admiratorilor că va organiza un alt concert cu intrare liberă, unde speră ca lumea să vină într-un număr tot mai mare să îl vadă și să îl asculte. Vestea că primarul i-a interzis lui Jador să cânte la Filarmonică s-a răspândit destul de repede pe internet. Unii au fost de acord cu decizia bărbatului, în timp ce unii au criticat-o dur.
Ei bine, fiind nevoit să susțină un show pe scena Filarmonicii Banat, Micutzu a avut o intrare cu totul și cu totul neașteptată. Acesta și-a făcut apariția pe piesa lui Jador, „Dau Moda”, pe care toată lumea o știa și pentru care a primit un rând furtunos de aplauze. Comediantul a postat momentul respectiv și pe contul lui de Instagram, iar Jador l-a văzut și el și a dat primele declarații despre gestul pe care Micutzu l-a făcut pentru el având în vedere situația. Fanii s-au bucurat să vadă manelistul are parte de susținere din partea lui și și-au exprimat aprecierea în secțiunea de comentarii. Jador a susținut că Micutzu a reușit să îi facă ziua mai bună, mai ales că îl apreciază pentru tot ceea ce face.
„Mi-a plăcut, a fost bună gluma. Mi-a făcut ziua bună. A vrut să facă o caterincă de primar. Să se înțeleagă că sunt niște acte artistice, indiferent de ceea ce au negativ. Mie îmi place de Micutzu, chiar îmi place de el. Trebuie să fii…să nu înțelegi un umor atât de mișto. Nu cred că ar face mișto, cred că știe și el… Până la urmă, primarul nu e tocmai român și nu înțelege că manelele fac parte din tradiția noastră”, a declarat Jador, la Antena Stars.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro