Cu ce probleme s-a confruntat vedeta
Partenera de viață a lui Adi Rus este însărcinată pentru prima dată și chiar dacă ar trebui să nu se supere și să nu streseze în această perioadă, vedeta a trecut prin niște momente în care nici măcar nu a știut exact cum anume ar trebui să reacționeze. Frumoasa cântăreață a aflat că va deveni mamă, în timp ce se afla într-un vârf de munte la filmările unui videoclip, după ce a pierdut două sarcini despre care a povestit în podcast-ul lui Mihai Morar. Ea s-a temut să se bucure de această veste până când nu a trecut de primul hop și tocmai de aceea nu a făcut anunțul imediat, ci după ce sarcina sa a ajuns în luna a cincea.
Vlăduța Lupău este cea ma fericită femeie din lume și așteaptă cu nerăbdare ca fiul ei să vină pe lume, dar acest lucru nu o ferește de niște situații dificile. Cântăreața a apelat, în urmă cu câteva săptămâni, la un medic care ar fi trebuit să îi monitorizeze sarcina, să vadă dacă micuțul ei mișcă, dacă totul este în regulă, pentru că i se părea că sarcina sa nu evolua așa cum ar fi trebuit.
Artista s-a supărat enorm că i s-au cerut și foarte mulți bani și că nu a fost tratată așa cum ar trebui să fie o femeie însărcinată, i s-a vorbit urât și i-a fost dezvăluit sexul bebelușului, chiar dacă nu a cerut, iar toate aceste lucruri au pus-o serios pe gânduri. Cântăreața a ajuns la concluzia că este foarte important medicul care monitorizează sarcina și cumva speră ca femeile care trec prin aceeași situație să fie mult mai atente.
„Eu mai am o experiență super nașpa, de acum câteva săptămâni din București. Am vrut să văd dacă mișcă, dacă e acolo, mi se părea mie că n-am burtă dimineața, am luat-o și eu la răzna, eram și eu panicată. Mi-am făcut o programare. Ajung acolo, medicul nu avea halat, nu mi-a explicat nimic, doar dacă îl mai întrebam eu ceva din ce mai știam eu, mi-a luat și o căruță de bani, vreo 500 de lei, ceea ce pentru o femeie de rând mi se pare mult. A vorbit și urât și flegmatic cu mine, mi-a zis și sexul bebelușului, poate eu nu-l știam sau nu doream să-l știu. Mă gândeam că dacă dai peste unu de ală, n-ai nicio șansă să afli dacă ai sau nu ceva risc. E foarte important doctorul care-ți monitorizează sarcina”, a declarat Vlăduța Lupău, pe Instagram.
Citeste si:Nu știi la ce medic să mergi? Asistentul medical digital te...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro