Anamaria Prodan a povestit, în cadrul celui mai recent podcast în care a fost invitată, faptul că ar vrea să se mute definitiv din România cât mai repede cu putință.

Impresara vrea să se mute din țară

Ultimele luni din viața Anamariei Prodan au fost unele pe care nu s-ar fi gândit vreodată că le va trăi, dar care au afectat-o serios. Laurențiu Reghecampf era cel mai important bărbat din viața sa și nu s-ar fi aștetat să o părăsească în felul acesta și a tras de relație atât de tare pe cât a putut ea. Deși era conștientă că se va ajunge în acest punct, a sperat totuși că nu va fi cazul.

La momentul actual, impresara se află în plin proces de divorț cu Reghecampf, iar înainte cu câteva zile de Paște a avut loc cea de-a doua înfățișare de la tribunal. Anamaria Prodan vrea să se termine cât mai repede acest coșmar, iar mai apoi să se mute din România, pentru că a obosit să trăiască în țara noastră. Tot ea a spus că în clipa în care va pleca totul va istorie, inclusiv bărbatul alături de care a trăit aproximativ 15 ani.

Înainte de a-și lua rămas bun de la România, vedeta ar vrea să își vadă toți copiii pe picioarele lor, mai ales că toți au fost afectați de scandalul dintre mama lor și fostul soț. Impresara are câteva case și în afara țării și, cel mai probabil, le va alege pentru a-și trăiască restul vieții acolo.

„Întâi, vreau să-mi văd copiii pe picioarele lor, fiindcă au fost zguduiți foarte tare de Reghecampf. Noi luptăm singuri”, a declarat Anamaria Prodan, în podcast-ul lui Damian Drăghici.

„Trăiesc mai mult afară în prezent. Vin acasă (n.r. – în România), îmi aranjez ce am de rezolvat, cel mic trebuie să termine școala, iar apoi plecăm. În momentul în care plecăm, totul e istorie, inclusiv Reghecampf! Voi trăi afară. Casa noastră este în Vegas, casa noastră este în Abu Dhabi. Cred că am obosit să trăiesc în România, sincer. Am afară prieteni care nu se uită câte brățări ai pe mână, cum de ți le permiți, ce ai făcut pentru ele. Oamenii de afară sunt mult mai relaxați decât cei de la noi”, a mai zis vedeta.

Citeste si:
Culiță Sterp a scăpat de controlul judiciar. Artistul poate susține...
Culiță Sterp a scăpat de...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Aprilie 2022 - 12 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.