Dorian Popa a prins 220km/h
În urmă cu câteva zile bune, Dorian Popa a rămas fără permis de conducere și le-a povestit fanilor lui într-un vlog și le-a povestit fanilor lui cum a ajuns într-o asemenea situație, recunoscând că a avut puțin noroc, având în vedere că ar fi putut primi o pedeapsă mult mai mare decât cea cu care s-a ales și că ar fi stat mult mai mult timp fără a urca la volanul mașinii sale. Între timp, cunoscutul artist și-a anjata un șofer, pentru a se putea deplasa mult mai ușor dintr-un loc în altul, când are nevoie.
Deși nu mai are permis de conducere, vloggerul a avut ocazia de a se urca la volanul unei mașini și a reușit să prindă chiar și 220 km/H. Având în vedere faptul că nu mai condusese de ceva vreme, acesta a avut mari emoții și i-a fost greu să creadă că acest lucru a fost posibil.
În momentul de față, artistul se află în Paris, unde nu doar că se bucură de frumusețile orașului, dar a mers și la Disneyland, unde a și avut ocazia să urce la volanul unei mașini, fără a fi nevoie de permis. A avut emoții și s-a bucurat foarte tare de moment, întocmai ca un copil, dar nu a uitat să își țină și fanii de pe rețelele sociale la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat în mult așteptata sa vacanță.
"Credeați că nu mă mai urc la volan? Credeați că nu găsesc eu un loc unde să conduc fără permis? Am găsit! Uite ce mă așteaptă aici, mă așteaptă bolidul meu. Uite cât e de atre. Aici trebuie să fiu eu ca sa nu am proleme cu permisul de conducere ca am voie 220 de km/h. (...)", a povestit Dorian Popa.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro