Deși mulți nu o recunosc, Amnei nu i-a fost teamă să spună cu voce tare faptul că a decis să participe la Survivor România doar pentru bani. Ce probleme avea artista la vremea respectivă!

Amna a făcut multe sacrificii

Amna este una dintre vedetele care, în urmă cu mai bine de un an, au participat la Survivor România, care la vremea aceea se difuza pe Kanal D. În timp ce unii se tem să recunoască faptul că partea financiară este cea care i-a determinat să participe la acest concurs și afirmă că au vrut să se bucure de o experiență unică în viață, cântăreața a spus-o cu voce tare la un an diferență.

Pe atunci, blondina terminase casa în care s-a mutat alături de fiul ei, David, iar banii începuseră să fie din ce în ce mai puțini, mai ales din cauza pandemiei de COVID-19, așa că a decis să facă un sacrificiu și să plece la Survivor România. A fost mult mai greu decât s-ar fi așteptat și, mai mult de atât, Amna s-a și îmbolnăvit în Republica Dominicană, dar este de părere că oricât de gravă ar fi fost starea sa, cel mai important este faptul că a știut să meargă mai departe.

„Un moment de panică a fost în pandemie, când am plecat la «Survivor», mi-am dat seama că terminasem casa, aveam o listă super-lungă de concerte, am băgat toți banii în casă și ne-au băgat și ei în casă. Am rămas fără bani și atunci am spus: «OK, trebuie să plecăm la „Survivor” și să facem cumva!» Și am venit cu un plus de imagine, chiar dacă acolo m-am îmbolnăvit, important e să te miști cumva. Dar a fost o panică îngrozitoare.”, a declarat Amna, pentru cancan.ro.

Probleme de sănătate nu au fost cel mai mare dușman al ei, ci dorul de copilul ei, dar a reușit să treacă și peste acest obstacol până la urmă.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Aprilie 2022 - 10 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.