Zmărăndescu l-a dat de gol pe Drăgulescu
De când a ieșit din competiția Survivor România, Cătălin Zmărăndescu a fost invitat de mai multe ori în platoul emisiunii „La Măruță”, unde a dat detalii picante despre foștii lui colegi din concurs. Sincer din fire, acesta nu s-a putut abține nici măcar când a venit vorba despre Elena Chiriac, cea de care s-a apropiat cel mai tare și pentru care era ca un tată.
Cei din fața micilor ecrane văd doar o mică parte din ceea ce se petrece cu adevărat la Survivor România și de aceea, doar persoanele care au trecut prin experiența respectivă pot spune cum stau lururile cu adevărat.
Competiția formează prietenii puternice, dar creează și conflicte puternice între concurenți. Ei bine, la un moment s-a zvonit că între Marian Drăgulescu și Elena Chiriac ar exista mai mult decât o prietenie, iar el a discutat despre acest aspect, spunând câteva lucruri neștiute despre fostul gimnast.
”Marian Drăgulescu și Elena Chiriac nu aveau cum să facă asta, erau în cort cu mine. Până să plec eu, nu. E adevărat că Marian are un somn ciudat, geme în somn, de unde să știu ce face el în somn. L-o fi auzit producția. Ce să fac, să dorm între ei? De restul, nu știu sigur, dar nu cred”, a spus Cătălin Zmărăndescu, în cadrul emisiunii La Măruță.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro