Viața Simonei Hapciuc nu a fost deloc una ușoară, mai ales că a fost abandonată de părinții ei pe vremea când era doar un copil. Recent, ea a oferit un interviu în care a discutat despre aceste momente care au făcut-o să se maturizeze mult prea devreme și de pe urma cărora a avut extrem de multe lucruri de învățat. 

Simona Hapciuc, abandonată de părinți

Mama ei a abandonat-o, când Simona Hapciuc avea aproape trei ani, iar la vremea respectivă tatăl ei era în comă. Cea pe care blondina a considerat-o ca fiind mama sa cu adevărat este bunica din partea tatălui care a crescut-o și care a avut grijă ca acesteia să nu îi lipsească nimic, în timp ce femeia care i-a dat viață plecase în Germania, pentru a-și continua viața.

"Mama mea a plecat când eu aveam 2 ani și 8 luni. Tatăl meu era atunci în comă și atunci a fost momentul când mama ne-a părăsit și a decis să plece în Germania.

Mama pentru mine înseamnă bunica mea, mama tatălui meu, cea care m-a crescut din ziua în care mama mea a plecat. Mama mea biologică nu reprezintă nimic. La un moment dat am vrut să o fac să fie bunica lui Dimitrie, dar deși am crezut la început că știe și că vrea să fie bunică, nu a fost așa.", a declarat Simona Hapciuc, potrivit wowbiz.ro.

La scurt timp după ce vedeta a fost abandonată de femeia care i-a dat viață, a mai primit o lovitură dură. Simona Hapciuc a povestit despre momentul în care părintele ei s-a recăsătorit și a avut impresia că l-a pierdut pentru totdeauna. Își amintește și acum cum stătea în fața ușii, plângea cu lacrimi amare și își implora tatăl să nu o părăsească.

"Ziua în care s-a recăsătorit tatăl meu a fost ziua în care am crezut că l-am pierdut. Acolo la noi în sat, era cumva rușine faptul că el se căsătorea cu un copil în cârcă, iar bunica mea m-a închis într-o cameră, în timp ce tata a plecat de acasă să își ai mireasa, pe mama mea vitregă. Îmi aduc aminte cum stăteam și plângeam la ușă și trăgeam de clanța ușii ca să se dechidă ușa și îl rugam să nu mă părăsească, să nu plece de lângă mine. Ușa nu s-a mai deschis, tata a plecat și a rămas plecat toată viața. Înaintea lui Dimitrie, el a fost dragostea vieții mele. Eu nu am suferit vreodată pentru un bărbat, eu am suferit pentru tatăl meu toată viața.", a mărturisit Simona Hapciuc, potrivit aceleiași surse.

Citeste si:
Andreea Tonciu, dezvăluiri șocante. Și-a împins prietena de la etaj
Andreea Tonciu, dezvăluiri...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Martie 2022 - 01 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.