Ellie White alături de partenerul ei de viață, la fel ca multe alte vedete de la noi, nu au putut sta cu mâinile în sân în momentul în care au văzut prin ce trec ucrainenii și le-au întins o mână de ajutor. Artista chiar a decis să cazeze o familie chiar la ea acasă, iar mai apoi a povestit prin ce anume au fost nevoiți să treacă oamenii respectivi de la izbucnirea războiului. 

Ellie White, ajutor pentru refugiați

Cei doi îndrăgostiți s-au pus în pielea părinților nevoiți să își lase casele, tot ce au agonisit o viață și să plece într-o țară străină fără să aibă nici cea mai mică idee care este următorul pas pe care vor să îl facă. Sunt deja peste două milioane de oameni care au decis să fugă din calea armelor, iar cei mai mulți dintre ei nu sunt deloc niște oameni bogați, așa cum s-a spus zilele acestea despre refuați. Sunt niște oameni simpli care vor să meargă acasă după încetarea războiului și care speră că își vor mai găsi casele întregi.

Eliie White a oferit un interviu în care a vorbit despre cei pe care ea și iubitul ei i-au ajutat în aceste vremuri dificile, fiind vorba despre o femeie și fiicele sale, în vârstă de 15 și 8 ani. Nu a lăsat-o inima să nu le primească având în vedere că și ea are copii, o familie și s-a gândit că ar fi putut fi ea în locul lor.

„Noi, la rândul nostru, avem copii, noi la rândul nostru avem o familie și ne gândim că am putut fi noi în situația celor de peste graniță. Te pui fără să vrei în sufletul oamenilor. Nu este ușor. Nicio motivație nu explică războiul.”, a declarat Ellie White, la Vorbește Lumea.


„ Au trecut prin momente traumatizante. Sunt din Odesa și nu au putut să mai locuiască acolo pentru că se bombarda foarte tare în jurul lor. Tatăl lor a rămas în casă, s-o oferit să se ducă să lupte. Vorbeau zilnic și nu știau dacă e ultimul telefon cu ele sau nu. După fiecare telefon, ele aveau 15-30 de minute în care plângeau toate. Un lucru traumatizant, ne-am dus la cumpărături, aveau niște bani la ele, în jur de 1000 de dolari, dar ăia erau toți banii pe care-i mai aveau. Ne-am dus să le luăm ceva pentru drum. Oricum le-am cumpărat noi tot. Au luat două banane și două iaurturi mici. Până în Viena trebuiau să facă 18 ore, dar s-au transformat în 26.

Citeste si:
Bianca Drăgușanu, o vedetă asumată. Ce a declarat despre partenera...
Bianca Drăgușanu, o vedetă...

În Gara de Nord, sunt în continuare oameni care vor să profite de pe chestia asta, mulți, rămâi șocat. Au bilete gratuite, explicațiile pentru care trebuie să-ți iei bilet gratuit sunt atât de complicate, încât toți decid să-și plătească biletele.”, a spus iubitul vedetei.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Martie 2022 - 04 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.