Cătălin Botezatu surprinde pe zi ce trece tot mai tare cu declarațiile pe care le face. În momentul în care admiratorii lui credeau că nu mai au ce să afle nou despre el, cunoscutul designer a făcut câteva mărturisiri despre trecutul său.
Părinții voiau ca el să urmeze o altă meserie
Creatorul de modă are o carieră mare în spate, iar la început nici măcar nu se aștepta să fie atras atât de tare de lumea modei. Cătălin Botezatu nu doar că a decis să meargă pe acest drum, dar și-a făcut și treaba foarte bine, ajungând să se afle pe lista celor mai cunoscuți și apreciați designeri de la noi din țară.
În ciuda a ceea ce cred unii despre el, nu i-a venit totul de-a gata, ci a fost nevoit să muncească din greu pentru a obține toate acele rezultate și pentru a-i face pe cei dragi să fie mândri de el. Ei bine, se pare că la începuturile carierei sale nici măcar părinții săi nu erau de acord cu el și nu l-au susținut, ba chiar l-au amenințat că îl dezmoștenesc. Odată cu trecerea timpului, le-a arătat de ce este în stare, că este foarte talentat și și-a urmat drumul, chiar dacă ei și-ar fi dorit ca fiul lor să studieze medicina.
”Nu m-am gândit că lumea asta o să mă atragă atât de mult și de fapt o să mă acapareze și o să mă regăsesc în ea și o să o pun mai întâi de toate în balanță. În ultimii zece ani am ales cariera, deci asta înseamnă că am ales fashion-ul. Părinții au spus că mă dezmoștenesc”, a povestit Cătălin Botezatu, în cadrul unei emisiuni TV, conform wowbiz.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro