Deșl a început de trei zile, competiția Survivor România a avut deja primul consiliu de eliminare. După ce cu o zi în urmă Faimoșii au pierdut în fața rivalilor, au jucat jocul de imunitate personală și s-au nominalizat între ei, au fost nevoiți să asiste și la momentul eliminării unuia dintre ei.

Eliminare neașteptată la Survivor

Trei jocuri cu trei înfrângeri pentru Faimoși. Aceștia nu au reușit să căștige niciun punct, deși seara trecută păreau atât de aproape de a o face. Unii dintre ei sunt conștienți că există verigi slabe în echipă pe care ar trebui să le elimine, pentru a fi cât mai puternici și gata de luptă de fiecare dată, de aceea și voturile lor din consiliu au fost date în consecință.

Emil Rengle și Elena Chiriac au câșigat jocul de iminunitate și i-au votat pe Cătălin Zmărăndescu respectiv Xonia, iar cel mai mulți dintre Faimoși și-au dorit ca Roxana Ciuhulescu să fie cea care pleacă acasă. Din nefericire pentru ei, cea din urmă a avut parte de susținerea publicului, cea care a primit cele mai puține voturi din partea celor de acasă fiind Xonia.

Blondina părea din ce în ce mai hotărâtă să dea tot ceea ce are ea mai bun pe traseu, iar în jocul pentru recompensă, din ultima ediție a primei săptămâni, chiar a dat dovadă de ambiție și a adus punct pentru echipa sa. Nu i-a venit să creadă că această experiență a ajuns la final atât de repede pentru ea și și-a luat la revedere de la cei prezenți cu ochii în lacrimi.

”Am emoții mari, inima mea bate foarte tare. Elena a făcut ce a simțit (n.r. a votat-o spre eliminare), eu îi respect decizia. Sper să rămân în acest concurs și să câștig puncte pentru echipa noastră. Survivor suntem noi, am reușit să supraviețuim, traseele sunt grele, la fel și condițiile din junglă. Știam că o să fie greu, dar îmi place foarte mult, e cea mai grea luptă pe care am dus-o și vreau să o duc până la capăt”, a spus Xonia, la Survivor.

Citeste si:
Bianca Patrichi a dat cărțile pe față. De cine s-a temut la...
Bianca Patrichi a dat cărțile...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Ianuarie 2022 - 09 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.