După ani buni în care părea că frumoasa Carmen de la Sălciu are noroc în orice mai puțin în dragoste, se pare că a răsărit soarele și pe strada ei. Vedeta l-a cunoscut, în urmă cu doar câteva luni, pe Marian Corcheș și s-a îndrăgostit de el pe loc și care o face să se simtă femeie cu adevărat. 

Carmen de la Sălciu, o femeie fericită

Carmen de la Sălciua trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Marian Corcheș, cel care a reușit să îi fure inima și să o facă să creadă din nou în iubire. Deși se știu de puțin timp, a fost suficient ca ei să își dea seama că sunt făcuți unul pentru celălalt și că tot ceea ce își doresc este să își petreacă restul vieții împreună.

Recent, cunoscuta artistă a spus lumii întregi că a luat decizia să se mute împreună cu partenerul ei de viaț, ducând astfel relația la un alt nivel. Nici nu au făcut bine acest pas, că fanii săi se gândesc deja la nuntă și copii, dar rămâne de văzut când se vor întâmpla și aceste lucruri în viața cântăreței care, la momentul actual, este mai fericită ca niciodată.


Crede despre partenerul ei de viață că este iubitul ideal, care știe să îi arate la orice pas cât de tare o iubește și care, de asemenea, o face să se simtă bine în orice împrejurare. În mod clar, Carmen de la Sălciua și-a găsit fericirea în brațele bărbatului pe care l-a așteptat toată viața.

”Sunt o femeie fericită și deși se spune că fericirea nu trebuie să o spui în gura mare, eu îmi doresc să o strig de data asta pentru că am tăcut prea mult și am ascuns lucruri de dragul de a nu părea cumva și de dragul de a fi plăcută și acceptată de oameni. Chiar sunt fericită și omul ăsta mă face o femeie cu adevărat”, a declarat artista, pentru Antena Stars.

Citeste si:
Oana Lis, declarații neașteptate despre relația cu Viorel Lis....
Oana Lis, declarații...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Ianuarie 2022 - 04 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.