În ultima vreme, Anei Baniciu nu i-a mai mers atât de bine din punct de vedere al carierei muzicale, după cum chiar ea a mărturisit în cadrul podcast-ului moderat de către Radu Țibulcă. Fiica lui Mircea Baniciu și-a propus, după ce a realizat că nu mai poate pierde vremea, să investească bani în ceva ce îi va aduce, mai mult ca sigur, profit.

Ana Baniciu, plan de afaceri

Ana Baniciu este o femeie sinceră, care deși nu vorbește prea des despre planurile sale sau despre viața privată, când o face spune tot ceea ce voiau să audă fanii ei. Invitată fiind în podcast-ului tânărului, artista a dat din casă și a vorbit despre începuturile carierei sale, despre afacerile care nu i-au mers și de pe urma cărora nu a avut deloc de câștigat și, nu în ultimul rând, despre planurile sale de viitor.

Deși ultimii doi ani au fost unii grei pentru toată lumea din cauza pandemiei de coronavirus, blondina nu se poate plânge, pentru că în această perioadă l-a cunoscut pe partenerul ei de viață, Edy Kovacs, singurul bărbat pe care l-a prezentat părinților și cu care are de gând să își întemeieze o familie.

Având în vedere că în trecut a investit bani în niște afaceri care, pur și simplu, nu au funcționat, de data aceasta vedeta vrea să investească în domeniul imoboliar, de unde știe sigur că va câștiga sume mari de bani. Legat de cariera sa muzicală, a mărturisit că vrea să facă de acum înainte muzică pentru ea, nu pentru oamenii din jurul ei. Mai exact, vrea să cânte doar ceea ce îi place, fără a se gândi dacă va prinde sau dacă va intra pe radio.

„Eu o să mai fac business, dar nu cu haine. Mi-am dat seama că este un business foarte greu de făcut în România, adică ori pornești măreț cu sute de mii de euro și faci spectacol, ori pornești decent, dar decent rămâi. E o piață care e atât de plină de haine mișto și de ieftine încât de ce să mai faci asta. Am învățat ce e, ce implică și nu mi-a plăcut. În schimb, m-aș băga în real-estate. Mă gândesc foarte serios să investesc niște bani în asta. Îmi place foarte mult, nu este neapărat sigur. Vreau să investesc în continuare, așa cum fac de 20 de ani, în mine”, i-a mărturisit Ana Baniciu lui Radu Țibulcă.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Ianuarie 2022 - 08 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.