Jador a vorbit, în cadrul emisiunii „Poftiți pe la noi” despre câteva momente grele din trecut care au legătură cu tatăl lui, pe care se pare că l-a cunoscut în urmă cu doar șase ani, din mai multe motive despre care a vorbit sincer, la TV.

Jador, declarații neașteptate despre tatăl lui

Jador a devenit cunoscut în România, odată cu participarea lui la „Puterea Dragostei”. Acolo, a reușit să se facă remarcat, mai apoi a lansat câteva piese de succes, iar de atunci se menține pe primele locuri în topurile muzicale din țara noastră. Până a ajunge sus, artistul a trecut prin momente grele despre care nu poate vorbi oricând și cu oricine, care au legătură cu cei care i-au dat viață.

În timp ce mama lui se chinuia să îi crească așa cum se cuvine pe el și pe frații săi, tatăl manelistului a fost aproape toată viața lui plecat la muncă în afara țării, motiv pentru care Jador a ajuns să îl cunoască în adevăratul sens al cuvântului, în urmă cu doar șase ani. Cât timp bărbatul era plecat, toate responbilitățile erau puse pe seama artisului, de la care părintele său avea pretenții mari.

Așadar, copilăria lui Jador nu a fost deloc una ușoară. Într-un interviu pe care l-a acordat în urmă cu mai multă vreme, fostul concurent de la „Survivor România” a povestit cu lacrimi în ochi că erau zile în care mama lor abia avea ce să pună pe masă.

”Tata toată viața lui a fost plecat. Toată viața lui a fost plecat la muncă. Avea 5 copii, la 17 ani m-a făcut pe mine, iar după a plecat la muncă în străinătate, la sârbi, la germani, la italieni.A fost greu, eu am rămas bărbatul cât a fost tata plecat, până am făcut 14 ani. El avea pretenții mari de la mine. Dacă nu salutam lumea pe stradă, mă rupea cu bătaia. Noi o terorizam pe mama, iar când venea tata acasă luam bătaie toți”, a spus Jador, în cadrul emisiunii „Poftiți pe la noi”

Citeste si:
Delia, adevăratul motiv pentru care nu vrea să rămână gravidă:...
Delia, adevăratul motiv...

”S-a întors acasă în urmă cu 6 ani, a terminat casa și și-a făcut un business al lui. Eu atunci l-am cunoscut cu adevărat pe tata. Eu îl cunosc pe tatăl meu de 6 ani, nu-l știu de mic”, a mai zis Jador.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Ianuarie 2022 - 01 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.