Zanni a vorbit pentru prima dată sincer, după câteva luni în care a preferat să îngroape acest subiect, despre motivul pentru care el și Ana Porgras au ajuns să nu își mai vorbească deloc. 

Zanni, despre cearta dintre el și fosta gimnastă

Zanni și Ana Porgras s-au cunoscut, în ziua în care au dat probele sportive pentru a participa la „Survivor România”. Pe tot parcursul lor în competiție, cei doi tineri s-au apropiat destul de tare, s-au susținut în cele mai grele momente și toți fanii lor au pariat că vor ajunge să formeze un cuplu, după ce vor ajunge în țară.

Lucrurile nu au stat deloc în felul acesta. În seara marii finale, cea în care Zannidache a fost declarat câștigător, s-a produs ruptura dintre ei și nimeni nu a înțeles exact ce anume s-a petrecut, de fapt, acolo. Vedetele au vorbit despre acea situație, dar nu atât de clar încât să înțeleagă și cei de acasă de ce au rupt orice fel de relație.

Recent, Zanni a făcut un TikTok, prin intermediul căruia le-a transmis tuturor de ce au ajuns el și fosta gimnastă să se despartă și se pare că vinovat pentru întreaga situație ar fi chiar Jador, fostul lor coleg de echipă. Consideră că manelistul este mult mai frumos decât și el și mult mai bogat și din acest motiv Ana l-ar fi preferat pe el. Unii speră că este doar o glumă, în timp ce alții au luat în serios vorbele sale.

”Da, așa este. Ana m-a înșelat cu Jador. Poți să râzi cât vrei tu pe tema asta. Dacă e mai frumos decât mine, mai bogat, mai șmecher, nu poți să le ai pe toate. Ba da, el le are pe toate. Mă împac cu ideea că sunt fraier, dă doare, e greu. Din cauza asta mi-am luat și pisici, că știi că pisicile se află în casa omului care se simte singur. O să încerc să arăt că nu mă doare”, a declarat Zanni, pe TikTok.

Citeste si:
Aluziva, plângere penală împotriva lui Zanni. De ce l-a acuzat și...
Aluziva, plângere penală...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Decembrie 2021 - 04 : 12

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.