Ioana Filimon este recunoscută pentru puntualitatea de care a dat dovadă, încă de la începutul acestui sezon al emisiunii Bravo, ai stil. Vedeta a fost de fiecare dată prima care ajungea la filmări și le trăgea la răspundere pe colegele sale, în momentul în care întârziau. 

Ioana Filimon a lămurit situația

Înaintea galei de săptămâna trecută, ea a decis să nu se mai prezinte la filmări, fiind conștientă că acest lucru va duce la eliminarea sa, dar nu a vorbit timp de două zile despre acest subiect delicat. Rugată de Teo și Bursucu să le ofere celor de acasă câteva detalii despre descalificarea sa, ea a cedat și a recunoscut că are anumite probleme în familie pe care nu avea cum să le amâne și din cauza cărora a fost pusă să aleagă între proiect și cei dragi.

"Prefer să mă retrag din lumina reflectoarelor și să-mi văd de viață mea, aici la Timișoara! Vreau să trec la o altă etapă, să mă bucur de afacerea mea, să am o stabilitate, pentru că proiectele astea de scurtă durata nu-ți oferă o siguranță! Nu are legătură cu emisiunea! Nu de asta s-a întâmplat descalificarea mea la Bravo, ai stil! Celebrities! Din moment ce am fost descalificată și sunt acasă, prefer să mă ocup de afacerea mea și să o fructific să fie mult mai prosperă!", a declarat vedeta la Teo Show

Fosta concurentă a emisiunii de la Kanal D a ținut să lămurească situația, pentru că s-au făcut tot felul de speculații pe marginea acestui subiect. Ioana Filimon nu a plecat din concurs, din cauza faptului că i-ar fi interzis iubitul ei, așa cum au spus unii. Motivul descalificării sale nu a avut legătură nici cu colegele sale din concurs, ci doar cu faptul că nu a mers la filmări, din cauza problemelor pe care le avea și a ales ce era mai bine pentru ea.

"Chiar voiam să clarific, pentru că toată lumea a spus că aș fi fost descalificată pentru că aș fi jignit pe cineva s-au speculat o grămadă de chestii! Nu este așa! Am fost descalificată, este adevărat, pentru că am avut niște probleme, ce trebuiau rezolvate! Și știam că dacă nu mă voi prezența la filmări voi fi descalificată și eu mi-am asumat acest risc! O zi! Tot timpul, crede-mă, am fost prima concurență ce ajungea la filmare, doar că o zi n-am venit și era normal, era Gala, nu există să intarzii cinci zile la rând, a fost o zi și e suficient pentru că noi avem un contract pe care trebuia să-l respectăm! Era normal! Eu știam că voi fi descalificată dacă nu mă voi prezența, doar că n-am putut să mă împart și din păcate acela a fost și sfârșitul meu în competiție!", a mai povestit fosta Miss România.

Citeste si:
Delia, adevăratul motiv pentru care nu vrea să rămână gravidă:...
Delia, adevăratul motiv...

Sursa foto (c): Ioana Filimon/Instagram

"E personal, lucrurile astea n-aș vrea să le discut la televizor! Important e că sunt bine și îmi pare rău că nu mai sunt în emisiune! Dar când a fost să aleg a trebuit să mă pun pe mine pe primul loc și să-mi asum orice risc! Chiar riscul de a fi descalificată!(...) Problema n-a apărut așa de pe o zi pe altă! M-am sfătuit, am discutat, m-am gândit și am ajuns la concluzia asta!", a adăugat ea.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Noiembrie 2021 - 10 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.