Ioana Filimon a fost descalificată din cadrul emisiunii Bravo, ai stil, în gala de sâmbătă. Prezentaroarea show-ului, Ilinca Vandici, a fost cea care le-a dat vestea celorlalte concurente, care au realizat încă de dimineață faptul că era ceva în neregulă. Zilnic, fosta concurentă era prima la machiaj, iar în ziua respectivă a lipsit. Nu a dat niciun fel de exlicații în ceea ce privește absența, urmând ca mai apoi fetele să afle adevărul.
Ioana Filimon se retrage din lumina reflectoarelor
Ioana Filimon a reușit să demonstreze că este o fire competitivă, care făcea tot posibilul să le atragă atenția celor de acasă. Avea mare nevoie de voturile lor, iar pentru a le obține și-a făcut o întreagă campanie, punând afișe cu ea în Timișoara, orașul în care ea și iubitul ei locuiesc. Mai mult de atât, știa foarte bine și cum să se promoveze pe social media, motiv pentru care colegele sale erau de părere că va ajunge tot mai departe în competiție. Nu a fost deloc așa.
Nu a respectat contractul pe care l-a semnat, iar regulile sunt pentru toată lumea. Cine nu le respectă, nu mai are dreptul să participe, iar prin aceeași situație a trecut și Olga Verbițchi, la începutulul acestui sezon.
Odată cu descalificarea sa de la Bravo, ai stil, fosta Miss România a luat o decizie radicală. Vrea să se retragă din lumina reflectoarelor și să se ocupe de afacerile pe care le are în Timișoara. Câștigă atât de mulți bani, încât se poate întreține lejer și nu își mai vede rostul în Capitală. A realizat că Bucureștiul nu este pentru ea.
„Sunt în Timișoara și mă ocup de afacerea mea în continuare. Am o agenție de marketing și publicitate și am și panouri LED, în Timișora. Din activitatea asta câștig suficient cât să mă întrețin, mai ales că astea merg, toată lumea-și face publicitate. S-a ivit ocazia și am decis că e ceva ce mi-ar plăcea. La București nu mai vreau să mă întorc! Vreau să mă retrag din lumina reflectoarelor. Dau viața de Capitală pe Timișoara, gata! Nu știu dacă e vorba neapărat de vârstă, dar acum e mai bine pentru mine să-mi văd de treburile mele. Mi-am făcut damblaua cu Bucureștiul, am stat acolo, am tot făcut chestii, acum trebuie să mă ocup și de mine și de viitorul meu”, a declarat fosta concurentă de la Bravo, ai stil pentru cancan.ro.
Citeste si:Ioana Filimon, adevăratul motiv pentru care s-a despărțit de...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Ce își dorește Mariana Moculescu de la fiica sa, după moartea lui Horia...
Sursa: kudika.ro