Zarug a jurat că nu va participa vreodată la emisiunea Asia Express, dar anul acesta a acceptat provocarea și a plecat în aventura vieții sale. A avut-o ca parteneră pe Lorelei Bratu, alături de care s-a simțit bine, s-a distrat și s-a bucurat de fiecare zi, pe Drumul Împăraților. Nu au sperat că vor ajunge atât de departe în concurs, dar în ziua eliminării lor au simțit că sunt pe ultimul loc și că nu mai era cale de întoarcere. 

Zarug, clipe de coșmar după revenirea în țară

Mihai Dan Zarug a mers recent în podcast-ul pe care Cosmin Natanticu îl găzduiește pe YouTube și a vorbit despre viața sa privată, despre cele mai grele momente pe care le-a traversat. Având în vedere orientarea lui sexuală, fostul concurent de la Asia Express a traversat momente cumplite și i-a fost multă vreme teamă să spună cu voce tare că este gay.

Într-o zi, el și-a făcut curaj și le-a spus părinților săi adevărul. Aceștia bănuiau că fiul lor este diferit, așa că nu au fost surprinși de vestea pe care au primit-o. Plecarea de la Asia Express a fost ceva dur pentru el și a comparat ziua aceea cu clipa în care a recunoscut care este orientarea lui sexuală. A trăit o traumă, iar pentru a trece peste toate cu bine, a început să discute cu tot mai multă lume despre problemele sale. A fost felul lui de a se vindeca, după ce a plâns timp de două săptămâni încontinuu.

„Cred că acum vreo șase sau șapte ani a fost momentul adevărului în care efectiv nu se mai putea. Nu că ar fi fost un mare secret pentru că maică-mea mi-a cumpărat chiar și tocuri. Era totuși un soi de tabu. Eram acasă la Botoșani și tocmai primisem o veste foarte proastă și eram la toaletă, în demisolul casei alor mei, și plângând mă întrebam ce fac eu aici. (…) Când m-am trezit cu rucsacii pe caldarâm, pentru că nu am corespuns unor așteptări, eu am înlemnit, m-a băgat în trauma aia. Eu m-am întors acasă, două săptămâni am plâns, după care am început să vorbesc despre experiența asta cu cât mai multă lume, cu prieteni apropiați și terapeuți, ca să reușesc să o metabolizez și să o scot la suprafață, pentru că m-a dărâmat efectiv”, a declarat Mihai Dan Zarug, în cadrul podcast-ului Stai, că zic eu.

Retail jobs

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Noiembrie 2021 - 10 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

{* *}

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.