Eliza și Cosmin Natanticu formează una dintre cele mai simpatice echipe de la Asia Express. Cei doi îndrăgostiți au pe lângă hateri și foarte mulți oameni care îi susțin și care îi apreciază pentru tot efortul pe care l-au depus până acum în cadrul concursului de la Antena 1
De când au apărut pentru prima dată împreună pe micile ecrane, în cadrul acestei emisiuni, le-au atras atenția multora, iar oamenii sunt tot mai curioși să afle nenumărate lucruri despre ei, despre trectulul lor, dar și despre planurile de viitor pe care le au împreună. Sinceri din fire, Natanticii nu evită răspunusurile la niciuna dintre întrebările pe care le primesc.
Eliza Natanticu, primele declarații despre copil
Legat de viitorul lor, se pare că aceștia și-au propus să își întemeieze o familie în adevăratul sens al cuvântului și vor, de asemenea, un copil. Având în vedere situația în care se află acum țara noastră din cauza pandemiei de coronavirus, Elizei Natanticu îi este tare frică să facă pasul cel mare. Vrea să mai aștepte puțin, mai ales că nu are o experiență prea bună cu spitalele, de când era să își piarda viața din cauza unei bacterii pe care a luat-o din spital.
Sursa foto (c): Asia Express/Facebook
„Ne dorim, însă nu s-a întâmplat. Am mai pus în balanță ceea ce se întâmplă acum cu COVID, cu anumite situații și nu știu, parcă mă înspăimântă ideea de a naște într-o maternitate sau într-un spital, unde sunt tot felul de cazuri, de microbi, bacterii. Nu sunt vremurile cele mai bune, nu judec pe nimeni, vorbesc strict din ce îmi doresc eu, dar dacă Dumnezeu ne dă și ne ajută, ne face un cadou frumos, o să-l primim cu mare drag.”, a declarat Eliza Natanticu, pentru „Cea mai tare din parcare”.
Frumoasa aristă are mare încredere în ea și în faptul că se va descurca de minune în rolul de mamă. Își dorește gemeni și speră ca visul să i se îndeplinească.
Monica Bârlădeanu, despre minunile pe care le-a trăit rugându-se la...
„Eu aș vrea gemeni. Am zis să facem doi deodată. Cred că aș fi o mamă bună.”, a mai zis concurenta de la Asia Express.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro