Culiță Sterp este un bărbat împlinit din toate punctele de vedere, iar până la cei 29 de ani ai săi poate declara că le-a făcut pe toate. Artistul și-a botezat acum câteva zile băiețelul, iar recent și-a sărbătorit ziua de naștere, care l-a prins la o cântare. Deși a fost nevoit să muncească într-o zi ca aceea, nu regretă nimic. Muzica face parte din el și ori de câte ori cântă sau este pe scenă, cântărețul se simte ca acasă. 

Culiță Sterp, un om împlinit

La puțin timp distanță de la ziua sa de naștere, cunoscutul manelist a transmis un mesaj pe rețelele sociale prin care a reușit să emoționeze pe toată lumea. Proaspătul tătic este de-a dreptul recunoscător pentru tot ce a primit de la viață, dar mai ales pentru copilul pe care îl are și pe femeia care i l-a dăruit.

Sursa foto (c): Culita Sterp/Facebook

Timpul trece mult prea și parcă ieri era doar un copil, iar la momentul actual este chiar el tată. Din punctul lui de vedere, fiecare om ar trebui să facă în viațătre lucruri esențiale și anume: un copil, o casă și să planteze un pom, iar el le-a făcut pe toate până la vârsta sa. Toate lucrurile bune sau mai puțin bune prin care a trecut au reușit să îl facă bărbatul care este astăzi și este mândru de toate aceste lucruri.

Nu a uitat nici de cei care s-au gândit la el de ziua sa și le-a mulțumit pentru toate gândurile frumoase și pentru tot timpul pe care i l-au acordat.

„În 25 oct 1992 mama a adus pe lume un băiat care avea să crească și să devină bărbatul de azi pe care voi îl cunoasteti și unii îl apreciați, alții poate îl criticați, dar cred că mulți îl iubiți! ❤️ Au trecut 29 de ani de atunci, pot spune că nu mai sunt chiar un copil și că viața m-a maturizat și m-a făcut OMUL de azi! Cea mai mare realizare a mea este băiatul meu și femeia care i-a dat viața și în același timp sens vieții mele ❤️ dar și toată familia mea frumoasă pe care mi-a dat-o Dumnezeu, părinții și fratii mei și mai nou și noii membrii ai familiei pe care îi iubim toți din toată inima! Să știți că timpul zboară foarte repede, parcă ieri eram copil și azi am un copil! Se spune că un om în viață trebuie să facă minim 3 lucruri: să facă un copil, o casă și să planteze un pom! Eu până la 29 de ani le-am făcut pe toate 3 și dacă sunt sănătos o să mai fac ce pot! Așa că timpul oricum trece, aveți grijă să treacă cu folos! Faceți cât mai multe fapte bune, și lăsați bunătate și fericire în urma voastră! Vă mulțumesc din suflet pentru urări și chiar dacă nu apuc să vă răspund la toți, le citesc pe toate și vă doresc să vi se întoarcă înzecit! Dumnezeu își iubește copiii Lui!”, a transmis artistul, în mediul online.

Citeste si:
Culiță Sterp a scăpat de controlul judiciar. Artistul poate susține...
Culiță Sterp a scăpat de...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Octombrie 2021 - 01 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.