Ramona Olaru a trecut peste despărțirea de Cuza de la Noaptea Târziu. Ea și concurentul de la Asia Express au avut parte de o poveste de iubire cu năbădăi, în care fanii au pierdut șirul despărțirilor și al împăcărilor. După ultima ceartă pe care au avut-o era clar pentru toată lumea că nu mai există cale de împăcare între ei. 

Ramona Olaru iubește din nou

Frumoasa asistentă de la Neatza cu Răzvan și Dani a suferit enorm după fostul ei partener de viață și oricât și-ar fi dorit să ascundă acest lucru, o dădeau de gol postările din mediul online. Blondina a trecut prin clipe extrem de grele, dar acum la câteva luni de la separare, este gata să își refacă viața și să meargă înainte cu sau fără bărbatul pe care l-a iubit.

„Da, nu suntem într-o relație neapărat! Suntem prieteni de mult și, în ultimul timp, am tot ieșit și ne-am apropiat… Nici noi nu știm încotro se duce, dar, ca și voi, așteptăm să vedem ce se întâmplă și cum o să simțim lucrurile. Momentan, e totul bine așa, ca o chestie de început în care nu s-au întâmplat cine știe ce lucruri. Abia ne-am pupat așa puțin și om vedea… Orice ar ieși sau nu, relația noastră a fost și va fi mereu una de o prietenie prea mișto, mai rară!”, a declarat vedeta, pentru cancan.ro.

Zilele trecute, Ramona Olaru a fost surprinsă în compania lui Cătălin Cazacu, dar nu așa oricum, ci sărutându-se. Inițial, cei doi au refuzat să ofere explicații despre cele întâmplate, pentru că nu se așteptau ca astfel de imagini să ajungă, într-un timp atât de scurt, pe internet. După ce el a vorbit despre noua lui iubită, nici ea nu s-a lăsat mai prejos și a dat o serie de declarații despre partenerul ei de viață.

„Stima de sine nu a fost niciodată scăzută. Acesta a fost cel mai bun lucru la mine, tot timpul am avut chestia asta la un nivel foarte crescut. Dar teama de abandon și teama de a nu sta singur au existat tot timpul în mine. Probabil că mai sunt câteva răni de genul acesta, dar, ușor-ușor, le tratez și mă bucur că sunt bine acum. Într-adevăr, a fost nevoie de un psiholog și în continuare este nevoie. Privesc altfel lucrurile și știu ce am de oferit și, în sfârșit, știu ce vreau de la un bărbat. Și am învățat să setez anumite limite, pe care n-am știut niciodată să le setez în relațiile pe care le-am avut, dar acum știu”, a mai spus Ramona Olaru.

Citeste si:
Betty Salam, adevărul din spatele numelui său de scenă. De ce nu...
Betty Salam, adevărul din...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Octombrie 2021 - 01 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.