Cătălin Cazacu și Ramona Olaru și-au asumat, în sfârșit, relația. Cei doi au fost surprinși sărutându-se pe străzile din București, dar nu se așteptau nici măcar o clipă ca imaginile respective să apară în presă. Văzând că nu își mai pot ține povestea de iubire departe de ochii curioșilor, bărbatul a făcut deja primele declarații despre partenera lui de viață.

Ramona Olaru a trecut peste despărțirea de Cuza

Frumoasa asistentă de de Neatza cu Răzvan și Dani și Cazacu sunt foarte buni prieteni, încă de anul 2018, iar faptul că iubirea lor a luat naștere dintr-o prietenie este un mare plus pentru relația lor. Având în vedere că ambii erau singuri de ceva vreme și, cel mai probabil, simțeau nevoia ca rănile să le fie vindecate, au început să petreacă tot mai mult timp împreună, să se cunoască, iar mai apoi să fie împreună.

''Noi suntem din 2018 prieteni foarte buni, am petrecut enorm de mult timp împreună în toți anii aștia. Suntem prieteni, asta e mișto la noi, că noi suntem prieteni și când cunoști un om prin baza unei prietenii mai devreme sau mai târziu îți place sau nu de el. Am ajuns să ne apropiem, mai ales că în ultima perioadă suntem singuri amândoi. Petrecând timp împreună am ajuns să ne apropiem. N-a fost o chestie gândită, s-a întâmplat.'' a declarat Cătălin Cazacu, potrivit spynews.ro.

Niciunul dintre ei nu se aștepta ca relația lor să devină subiect de discuție, mai ales că, din punctul de vedere al lui Cătălin Cazacu, se întâmplă lucruri mult mai importante pe care oamenii ar putea să își concentreze atenția; dând exemplu divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampg

„Credeam că subiectele interesante sunt legate de Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, de divorțul lor, nu de relațiile mele. Nu mă așteptam să apară imagini cu mine și cu Ramona”, a declarat Cătălin Cazacu pentru fanatik.ro.

Iubitul asistentei TV a mărturisit despre ea că este o fată extraordinară, de care se pare că i-a fost foarte ușor să se îndrăgostească. De foarte multă vreme, merg împreună în tot felul de locuri și este surprins cum nimeni nu a observat apropierea dintre ei până la momentul actual.

Citeste si:
Cum poţi programa aceeaşi reclamă cu video, imagini sau texte color
Cum poţi programa aceeaşi...

„Despre Ramona pot să spun doar că este o fată extraordinară. Noi suntem prieteni vechi, dacă cineva urmărea să vadă putea să observe că noi eram, adeseori, în aceleași locuri, ieșim împreună de multă vreme”, a adaugat el.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Octombrie 2021 - 11 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.