Lorelei Bratu a intrat în atenția urmăritorilor săi de pe Instagram, odată cu participarea sa la Asia Express. Dacă până acum se lovea de comentariile acide primite din partea internauților, valul de hate a început să fie și mai mare. Cel mai important este că vedeta nu se lasă afectată de gurile rele, tratează totul cu umor și chiar le dă sfaturi utile femeilor, care la fel ca și ea sunt criticate la orice oră din zi din cauza aspectului fizic.
Lorelei spune despre ea că este grasă și fericită
Concurenta de la Asia Express are doar 32 de ani și a devenit cunoscută pe internet, după ce a început să promovezea frumusețea femeii, indiferent de felul în care aceasta ar arăta. Lorelei Bratu nu a fost mereu mulțumită de aspectul ei fizic și a făcut tot ceea ce i-a stat în putință, pentru a scăpa de kilogramele în plus. Nu a reușit, s-a resemnat și a învățat să se accepte așa pe ea însăși, deși nu se încadrează în tiparele de frumusețe impuse de societate.
Este o femeie asumată și fericită, dar se enervează când vede comentariile de hate venite din partea unora care nu știu mare lucru despre ea. Recent, a făcut o postare pe Instagram despre acest subiect considerat de mulți sensibil și totul a pornit de la un internaut care a numit-o „focă”.
Sursa foto (c): Lorelei Bratu/Instagram
„Stiu foarte bine ce inseamna sa nu te potrivesti intr-un tipar, stiu foarte bine ce inseamna sa te simti urata, sa bati magazinele in lung si in lat doar pentru a-ti gasi o pereche de jeansi si cum e sa intalnesti la tot pasul vanzatoare “simpatice” care iti spun siderate ca nu au marimea ta.
Inca din copilarie am fost catalogata drept fetita aia cu chip frumos, dar ce pacat ca e cam grasa. Mi s-a intamplat si mie in adolescenta sa primesc tot felul de apelative strict legate de greutatea corpului meu. Apoi etichetele s-au mutat pe internet, unde oricine isi poate da cu parerea si toata lumea stie mai bine ca tine ce trebuie sa faci si cum sa-ti traiesti viata.
Mi-am dat seama ca nu o sa pot inchide niciodata gura lumii, tot ce pot controla e cum reactionez eu la ce mi se spune si cat de tare las vorbele altora sa ma afecteze. Asa ca am ales sa tratez totul cu umor si sa ma bucur de viata asa cum imi doresc. Poti sa fii grasa si fericita, sa stii!
Sunt curioasa, tu ce cuvinte de hate ai primit? Scrie-mi in comentarii si hai sa facem impreuna haz de ele.”, a scris Lorelei Bratu, pe Instagram.Citeste si:Andreea Antonescu, despre relația cu tatăl ei. Concurenta a vărsat...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Sustenabilitatea. Ce este și de ce trebuie să devenim sustenabili
Sursa: green.start-up.ro
-
Cine judecă un om se poate înșela, cine iartă nu se înșală niciodată!
Sursa: garbo.ro
-
Jimmy Choo, inspirat de Sailor Moon în noua sa colecție de pantofi. Când va...
Sursa: retail.ro
-
Revolut introduce funcționalitatea Staking, pentru clienții care dețin...
Sursa: futurebanking.ro
-
Ask the Entrepreneur: ce vrei să știi de la Sergiu Neguț, cofondator FintechOS
Sursa: start-up.ro
-
CEO-ul Citroen susține întoarcerea către mașini mai mici și mai distractive
Sursa: wall-street.ro
-
La aniversarea de 25 de ani, „Titanic”, filmul care a scris istorie, este din...
Sursa: kudika.ro