Emisiunea Asia Express devine din ce în ce mai dură, iar cele șapte echipe rămase în concurs simt și o mai mare presiune asupra lor, din cauza faptului că Irina Fodor le-a arătat deja că piatra este roșie. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, înseamnă că în mod sigur unii dintre ei vor pleca acasă, iar această etapă este cea mai grea dintre toate cele prin care au trecut până acum.
Irina Fodor, cuvinte dure la adresa lui Zarug
Cei mai mulți dintre ei luptă din greu, pentru a ajunge în Georgia, dar nu este și cazul lui Zarug și al lui Lolerei Bratu, cei care au mărturisit în repetate rânduri că scopul lor principal este să se distreze, să se bucure de fiecare moment ca și cum ar fi într-o vacanță, ci nu într-o competiție din care ar putea fi eliminați în orice moment. Lipsa lor de interes i-a lăsat mască pe ceilalți concurenți și a enervat-o la culme pe frumoasa prezentatoare a emisiunii de la Antena 1.
Seara trecută, cei 14 concurenții au trecut prin cele mai grele probe de până acum, iar la un moment dat au fost nevoiți să rețină numele agronauților, provocare care le-a dat mari bătăi de cap tuturor. Lorelei și Zarug au încercat să o păcălească pe moderatoarea show-ului, așa că și-au notat numele acestora pe plicul primit, dar nu a fost atât de ușor să o ducă de nas și nu s-au ales decât cu niște cuvinte dure.
”Suntem la doi pași de Georgia. Unul înseamnă a doua imunitate și al doilea înseamnă cursa pentru ultima șansă. Trebuie să facem o dezbatere despre prima echipă care va ajunge acolo, cu siguranță, și anume echipa imună. Probele și misiunile trebuie tratate cu seriozitate. Pentru unii dintre voi, există o miză, nu pentru toți. Zarug și Lorelei au venit în vacanță și o tot repetă”, a spus Irina Fodor, la Asia Express.
Cei doi concurenți au fost luați la rost din cauza faptului că nu iau competiția în serios și că pentru ei totul este ca o vacanță, care se poate termina oricând.
”Probabil că limitele pe care le depășesc eu acum sunt cele pe care le depășeau colegii mei în clasa a V-a. Nu mă simt în niciun caz jenat de performanțele mele”, a menționat Zarug.
Citeste si:Ce ar fi vrut Ilinca Vandici să fie, dacă nu era prezentatoare:...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
Când se pune busuioc sub pernă de Sfântul Andrei. Respectă acest ritual dacă...
Sursa: kudika.ro