Anca Țurcașiu a fost invitată în cadrul emisunii La Măruță, dar mare le-a fost mirarea telespectatorilor când vedeta și-a făcut apariția în cârje. Câteva momente mai târziu, a povestit cum a ajuns în starea de față. Din cauza unei neatenții, ea s-a împiedicat și a căzut pe gresie.
În momentul de față, vedeta este bine, dar numai ea știe prin câte chinuri a trecut. Era la mare când s-a întâmplat acest lucru. Nu s-a dat bătută nici când a simțit că nu mai poate, ci a urcat pe scenă cu rotula ruptă. Nu a renunțat la niciun spectacol, și-a instalat un fotoliu pe scenă și și-a încântat fanii cu piesele sale. Oamenii au apreciat efortul ei și faptul că a mers înainte, deși nu îi era deloc ușor.
Anca Țurcașiu, momente grele după ce și-a rupt rotula
„Am căzut, într-o zi, pe gresie, în genunchi. Acum sunt foarte bine. La mare eram. Într-o seară am plecat și am căzut. Eu de fel sunt destul de împiedicată, am atras asta. M-am gândit toată vara să nu alunec pe gresie, că era lucioasă. Mi-am rupt rotula. Mi-am ținut toate spectacolele cu orteză, am instalat fotoliu pe scenă. La teatru, am adaptat-o și pe Dolores, personajul meu din piesa «Rude cu nevasta-mea», am făcut-o șchiopă. Am zis asta e, s-a întâmplat”, a povestit Anca Țurcașiu, în cadrul emisiunii La Măruță.
Actrița a avut mare noroc că a primit mult ajutor din partea prietenilor și de la fiul ei, Radu. Din toată această întâmplare, a învățat să ia lucrurile bune. A avut mai mult timp să se odihnească, să citească și să se uite la filme. Nu a vrut deloc să se victimeze, de aceea nici nu a vorbit despre problemele sale și a mers înainte. Se pare că totul se va rezolva până în decembrie, dar mai are puțin de așteptat până atunci.
„Am avut mult ajutor de la prieteni, de la Radu, băiatul meu. Mi-am ținut spectacolele în fiecare seară. Am avut mult timp să citesc, să mă uit la filme, m-am odihnit. Nu am scos gresia, dar acum suflu și în iaurt, știi cum e. Durerea e inevitabilă, suferință e opțională. Nu am vrut să mă victimizez, am mers mai departe. Până în decembrie o să pot să dansez și o să fiu în mare formă. Lumea vine la teatru și în contextul actual, pentru că au nevoie să se simtă bine. Mă bucur că nu ne-au închis de tot”, a mai spus Anca Țurcașiu.
Citeste si:Oana Radu trece prin cea mai grea perioadă din viața sa....
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce sunt creditele de carbon, ajutorul companiilor în cursa către sustenabilitate
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Fiecare lacrimă pe care o vărsăm este oglindită în lacrimile altora, fiecare...
Sursa: garbo.ro
-
Este terapia prin sunet reală? Află cum putem folosi acasă puterea bolurilor...
Sursa: kudika.ro
-
Crește salariul minim al angajaților din bănci: leafă minimă de 4.500 lei brut
Sursa: wall-street.ro
-
A fost înregistrat noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bancar
Sursa: futurebanking.ro