Cătălin Botezatu a fost invitat în cadrul emisiunii 40 de intrebari cu Denise Rifai, unde moderatoarea i-a pus tot felul de întrebări care mai de care mai interesante. Deși, în mod normal, ar fi evitat să ofere un răspuns, celebrul designer nu s-a ferit și de această dată.

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai îndrăgiți burlaci de la noi din țară. Având în vedere cine este, ar fi putut avea orice femeie la picioarele sale, dar el nu poate și nici nu vrea să fie cu oricine. Acum ceva vreme, Bote a declarat că standardele sale, legate de femeile din viața sa, sunt foarte ridicate și poate de aceea este și singur. Ei bine, asta nu înseamnă că nu a fost îndrăgostit la nebunie, în trecut.

De ce a vrut Bote să se sinucidă

Îndrăgitul desginer și-a deschis inima în fața lui Denise Rifai și a vorbit despre momentele în care a vrut să să își pună capăt zilelor. Deși pare greu de crezut, Cătălin Botezatu a dorit să facă acest gest de lașitate din cauza unor persoane pe care le-a iubit. S-a gândit prea mult la femeile respective și nu își putea imagina viața lui în lipsa acestora. Nu doar faptul că a iubit prea mult l-a dus până în punctul acela, ci și momentul în care era încarcerat în România.

„De trei ori și nu din orgolii. Pentru că atunci când iubești cu adevărat, nu trebuie să ai orgolii și mândrii. Atunci când iubești cu adevărat, nu ajungi la acest gest de lașitate, pentru că este un gest de lașitate dacă stai să te gândești după aceea. Din dorința aia nebună de a avea persoana pe care ți-o dorești lângă tine. Doar când iubești ca un nebun și când spui da, viața mea nu mai are sens fără acea femeie, te gândești la sinucidere. Prima oară când am vrut să fac acest lucru, nu a fost din dragoste, a fost atunci când eram încarcerat în România și am crezut că nu mai am șansa să mă motivez și nici să arăt oamenilor adevărul.Strângeam pastile după pastile și am vrut în noaptea de Crăciun să mă sinucid, dar Dumnezeu m-a ajutat din nou”, a spus Cătălin Botezatu, în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai.

Citeste si:
Cătălin Botezatu, părere sinceră despre ținutele purtate de Toni...
Cătălin Botezatu, părere...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.