Weekendul acesta, Micutzu a fost implicat într-un scandal pe Calea Victoriei, unde se afla împreună cu iubita sa și cu un prieten trecut de vârsta de 50 de ani. Cei trei au fost agresați atât verbal, cât și fizic, iar la fața locului au ajuns și oamenii legii care i-au amendat pe toți cei implicați. A doua zi, toată lumea scria despre acest eveniment neplăcut, iar Cosmin Nedelcu a decis să facă un vlog și să spună chiar el cum au stat lucrurile, de fapt.

Cosmin Nedelcu, pe care fanii îl știu drept Micutzu, a decis să facă o filmare pe care a postat-o pe canalul său de YouTube în care le-a explicat oamenilor ce s-a întâmplat cu adevărat în seara respectivă. Se pare că el, iubita lui și un al prieten mergeau către un club, pentru a sărbători ziua unui tovarăș de-ai lor. Unul dintre oamenii care se aflau la o terasă au început să facă glume pe seama lor, iar el a mers mai departe, dar nu înainte de a-i arăta un semn obscen.

Micutzu a spus tot ce s-a întâmplat

Persoana respectivă a mers în urma lor și i-a adresat comediantului tot felul de cuvinte urâte, moment în care acesta a răbufnit și fiind de părere că dacă nu îi plăcea de el trebuia sa i-o spună într-un mod civilizat, a luat și el atitudine așa cum a știut mai bine.

„Treaba este simplă: mergeam pe Calea Victoriei cu iubita mea și un prieten pictor, un om trecut de 50 de ani. Mă îndreptam către club, voiam să ajung la ziua unui prieten. Și cum mergeam eu așa, pe dreapta era o terasă. Un băiat de acolo a început să facă niște miștouri la adresa mea. Am mers mai departe și i-am arătat un deget, lucru care l-a enervat și mai mult. Am traversat spre club, foarte aproape de trecere. Omul a început să mă înjure și să-mi spună ceva de genul: măcar treci, grasule, pe la trecere. Nu am mai putut să înghit toate c…turile astea. Dacă nu îți place ceva, spune-o în mod civilizat. În momentul în care îmi înjuri familia, pe Internet, îți pot da block. Sunt ani întregi de când se întâmplă asta. În mine s-au strâns niște frustrări”, a spus Micutzu, pe canalul său de YouTube.

Se pare că Micutzu nu a reacționat agresiv, ci doar a încercat să îi explice faptul că modul în care a procedat nu este tocmai unul bun. La un moment, iubita lui i-a spus bărbatului să se liniștească, iar acela a fost momentul în care Micutzu și-a ieșit din minți și nu a putut sta cu mâinile în sân.

”Într-adevăr, s-a pus un punct în seara de duminică. Atunci am lăsat, pe trotuar, pungile de cadou pe care le aveam în mână, ca să mă întorc la băiatul respectiv și să-i zic că nu e normal să vorbească așa cu mine. I-am arătat degetul. La un moment dat, s-a ridicat de la o masă un asociat al locului respectiv, pe modul bodyguard în fața mea. S-a pus în fața mea agresiv. Eu nu am reacționat agresiv, ci i-am zis să se dea la o parte să vorbesc cu prietenul lui. Iubita mea i-a spus să se liniștească, iar el a împins-o. I-am zis că dacă mai pune mâna pe ea îl omor. Apoi i-a dat o flegmă pe mână. În acel moment, am văzut negru și am reacționat. A reacționat și el și a dat câțiva pumni în aer, dar i-a dat câțiva pumni și prietenului meu pictor. Prietenul meu avea o sacoșă în mână și a aruncat-o spre geamul care s-a spart, geamul aparținând localului la care băiatul în negru era asociat”, a mai explicat comediantul.

Citeste si:
Războinicii nu au reușit să scape de Maria Lungu. Care a fost...
Războinicii nu au reușit să...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 August 2021 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.