Ana Porgras a fost subiectul principal al emisiunii „În Oglindă”, unde a fost recent invitat Zannidache. Artistul a vorbit despre relația lor, dar și despre dezamăgirea pe care a suferit. Câștigătorul a făcut o serie de dezvăluiri bombă despre fosta sa colegă pe care a iubit-o și din partea căreia se aștepta la același lucru.

Un lucru care l-a deranjat foarte tare pe Zanni a fost monentul în care ea a susținut că s-a îndrăgostit de el înainte de Survivor, a spus că îl iubește pentru cum este el ca om. El a simțit să se apropie de ea, dar doar până la un punct. Se pare că nu era gata pentru o relație cu ea, pentru că se consideră o persoană destul de pretențioasă, iar până în momentul în care va ieși în fața lumii cu o femeie, mai este mult.

Zanni, despre relația cu Ana Porgras

„Ea îmi reproșează că puteam să tac, dar eu nu tac. De ce nu tac?! Pentru că eu mă dăruiesc oamenilor din jurul meu. Simt să le dau pe tavă tot ce mi se întâmplă, tot ce trăiesc. Vreți să știți ce s-a întâmplat? Chiar dacă nu o să acceptați și nu o să vă vină să credeți, vă spun ce s-a întâmplat. Și le-am spus. Ce s-a întâmplat? Ea a susținut că s-a îndrăgostit de mine înainte de Survivor, că mă iubește, cum sunt eu ca om. Și eu cumva simțeam să mă apropii de ea, dar până într-un punct. Nu voiam să îmi asum o relație cu ea pentru că sunt foarte pretențios. Când o să ies eu cu o femeie în fața lumii să zic „pe ea o iubesc”, va fi mult până acolo.Nu știu ce trebuie, trebuie să simt ceva”, a dezvăluit Zannidache în emisiunea „În oglindă”

Zanni crede că nu a vrut decât să fie vedetă, să fie asociată cu el, dar este convins că l-a și plăcut, l-a și iubit. Mai mult de atât, el a dat de înțeles că nu s-a putut ridica la standardele fostei gimnaste, care își dorea altceva de la un bărbat, mae exact lucrurile materiale pe care el nu i le putea oferi. A mai fost deranjat și de faptul că ea a acceptat invitația de a luat parte la podcast-ul lui Jador, după ce i s-a blocat contul de Instagram care crescuse destul de mult după eliminarea sa din concurs și în urma reacției pe care a avut-o Zanni.

„Ea a susținut că mă iubește, mi-a spus că s-a îndrăgostit de mine. Mi-a turuit tot, ceea ce ea a negat când a ajuns în țară. De ce?! Ea a vrut să fie vedetă, să se asocieze cu mine. Sunt convins că m-a și iubit, sunt convins că i-a și plăcut de mine, dar până într-un punct. Ea voia mai mult de atât, mai mult decât Zannidache ăla care are doar 1,70… Și putea mai mult, poti sa ai un bărbat care are mai mulți bani, care are o masina mai luxoasă, care e mai musculos, mai inalt, că fiecare femeie vrea să se vadă lângă unul care e mai impunător. „Zannidache are doar 1,70, e slăbut. E caterincă, dar parcă aș vrea să stau și eu lângă unul în dreapta în BMW, parcă aș vrea să fie unul mai cu muschi”, când iese pe stradă cu el să se mândrească cu el. A ajuns în țară și ce a făcut Ana Porgras?! S-a dus la Jador în podcast-uri, s-a dus să mai ciupească și ea puțin din faimă. Am auzit că i s-a blocat contul, cont care a bubuit în urma reacției mele de la Survivor. Eu chiar am suferit că a iesit ea din competitie, eu chiar am trăit povestea aia. Ea nu a trăit-o, pentru ea a fost povestea perfectă ca să fie și ea vedetă. A spus de multe ori că vrea acasă, nici nu a ajuns acolo și deja plângea. Când voia să spună în Consiliu că vrea acasă și vorbea cu toată lumea că vrea acasă, eu am șipat la toată lumea și am spus „Dacă unul dintre voi o votează pe Ana…” Și Sebi s-a cerut acasă și am spus „Dacă vreunul îl votează pe Sebi, e război!”, a mai zis artistul.

Citeste si:
Zanni, adevărul despre cearta cu Ana Porgras: „Minți o persoană...
Zanni, adevărul despre cearta...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 August 2021 - 01 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.