Accidentarea lui Jador a fost unul dintre cele mai discutate momente de la Survivor România, acum câteva luni bune. Artistul s-a lovit extrem de tare la picior, iar acest lucru a adus la eliminarea sa din competiție, când fanii lui din România se așteptau mai puțin. Mulți pariau că va ajune până aproape de finală sau va ieși chiar câștigător, având în vedere numărul mare de voturi pe care îl primea din partea telespectatorilor.
Mai multe săptămâni la rând, manelistul a ieșit preferatul publicului, dar după ce s-a accidentat lupta lui s-a terminat. Acest lucru a fost, însă, un avantaj pentru Zanni, cel care mai apoi s-a bucurat de voturile oamenilor și care a și câștigat mult doritul trofeu al emisiunii de la Kanal D. Jador nu și-a revenit complet nici după întoarcerea în țară și s-a temut pentru faptul că ar putea ajunge pe masa de operații, la fel cu au pățit Lucian Barbu și Cătălin Moroșanu.
Tata Teo, despre accidentarea Faimosului Jador
Tata Teo, medicul de la Survivor, a fost invitat în cadrul emisiunii Ștafeta Mixtă unde a dat detalii neștiute, din spatele camerelor, despre accidentarea lui Jador. Acesta a susținut că manelistul a făcut mai bine de două săptămâni și era în permanență supravegheat de cineva care se ocupa să nu îi lipsească nimic. Mai mult de atât, bărbatul a afirmat că Faimosul își dorea să rămână în competiție, că voia să lupte. Este de părere că dacă nu ar fi insistat să se întoarcă alături de colegii lui, deși avea cârje, s-ar fi recuperat mult mai bine și nu s-ar fi ajuns la eliminarea sa.
„Jador a făcut o glumă acolo și a spus că nu vrea să mă mai vadă pentru că eram mereu cu gura pe el și el e năbădăios. Spunea «stau» și plecam eu și făcea ce voia el. Ce nu s-a văzut la televizor este că el a fost pe tratament, cred că două săptămâni și ceva. Era cineva cu el, să aibă grijă că are tot ce îi trebuie acolo. Nu aș putea să spun că ar fi rezistat până la final, cu durerile de spate, dacă nu s-ar fi accidentat. Tot timpul spunea că vrea să rămână în competiție, eram în discuții de genul ăsta, așa e Jador până la urmă. Trebuia să mă cert cu el la propriu, ca până la urmă să se întoarcă, cum s-a întors cu orteză și cârjă, ca să-l reintroducem în atmosferă, să nu mai stea singur acolo. S-ar fi recuperat mult mai bine dacă ar fi stat în camera de hotel. Era parțial recuperat când a spus că vrea să intre din nou și s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a declarat medicul de la Survivor România pentru „Ștafeta mixtă”.
Citeste si:Mădălina Crețan, adevărul despre moartea soțului ei: „Pe Nosfe nu...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Sebastian Burduja: ”Vrem să creăm SRL-I, entități pentru startup-uri inovatoare”
Sursa: start-up.ro
-
13 Mantre pentru a trăi fiecare zi cu liniște în suflet, gânduri pozitive în...
Sursa: garbo.ro
-
Elena Gheorghe, mesaj de susținere pentru Ana Morodan. Adelina Pestrițu a...
Sursa: kudika.ro
-
Unde implementezi și cum crapă
Sursa: futurebanking.ro
-
Frații Tate scapă de arest preventiv. Ce decizia a luat Curtea de Apel București
Sursa: wall-street.ro