Elena Marin a fost invitată în cadrul emisiunii Teo Show alături de logodnicul ei, unde au vorbit despre cât de greu le-a fost unul fără celălalt, dar și despre foștii concurenți care nu au avut-o prea mult la inimă. Cele mai multe certuri le-a avut cu Zanni despre care a făcut o serie de declarații bombă, chiar în direct.
Elena Marin a fost una dintre persoanele care au rezistat cel mai mult în cadrul emisiunii de la Kanal D. Dansatoarea își dorea foarte, foarte tare să câștige, dar se mulțumește și cu faptul că a ajuns atât de departe. Nu se aștepta nicio secundă ca drumul ei să fie atât de lung, iar partenerul ei este mândru de ea și de evoluția sa. Faimoasa a fost luată la întrebări în ceea ce privește scandalurile sale cu Zanni și nu a ezitat să le explice tuturor despre ce a fost vorba.
Elena Marin, adevărul despre Zanni
Vedeta a fost foarte dezamăgită de Zanni, indiferent că el a făcut un gest superb pentru ea aproape de finalul competiției. La vremea aceea, ea credea că fostul ei coleg a considerat că este vremea să lase de la el, dar și-a dat seama după că a fost doar o strategie, pentru a da bine în fața celor de acasă. Mai mult de atât, a fost șocată de cuvintele pe care el i le-a adresat, odată cu eliminarea sa din competiție. Din câte a declarat chiar ea, se pare că el s-a bucurat enorm în ziua aceea, pentru că a reușit să scape de victimizarea sa.

„Inclusiv la ultimul reward, cand Zanni m-a ales pe mine, am spus ca nu are rost sa raman ranchiunoasa. Eram pe final de competitie si am crezut ca lasam fiecare de la noi si apropiem. Cand incercam sa fac un pas si sa ma aproprii mi-am dat seama ca era gresit. Niciodata nu am inteles interesul. Si cand am iesit din competitie am spus ca mi-ar placea sa raman prietena cu Zanni. Poate prieteni e mult spus, dar sa ne salutam cand ne vedem. Ce m-a dezamagit cand am iesit din competitie, recunosc ca am fost daramata, am iesit din Consiliu si plangeam. El a iesit si a inceput sa strige „ce bine imi pare ca ai iesit din competitie, ai terminat cu victimizarea, oricum nu meritai sa mai fii in competitie”. Si a fost o ultima lovitura pe care i-o dai unui om care se afla deja in groapa. In competitie am inteles miza, apoi mi-am dat seama ca nu mai avea miza. Toate lucrurile rele pe care le-am crezut despre el s-au dovedit a fi adevarate. ”, a spus ea în cadrul emisiunii Teo Show.
Citeste si:Andreea Bănică, adevăratul motiv pentru care s-a certat cu Alex...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Startup Elites: ce înveți în tabăra de antreprenoriat și de ce să te înscrii
Sursa: start-up.ro
-
Analiza Green Start-Up: cât costă alimentele vegane vs cele tradiționale
Sursa: green.start-up.ro
-
Brânza de Burduf de la Ferma Cățean, premiată la Great Taste Awards, Oscarul...
Sursa: retail.ro
-
Salată cu urdă și rucola - de încercat în această vară
Sursa: garbo.ro
-
Interviu de suflet Ana Maria Ducuță și Raluca Muntean. Cum ne punem amprenta...
Sursa: kudika.ro
-
Salariile programatorilor s-au triplat în ultimii zece ani
Sursa: futurebanking.ro
-
Aproape 80.000 de turiști au rămas blocați pe o insulă din cauza unui focar...
Sursa: wall-street.ro